scrisoare...

Îmi place poemul, dar mai ales revolta ta față de tot de umbrește și mistifică acest sentiment fară seamăn, iubirea. Ultima strofă o găsesc de mare inspirație, această refugiere a iubirii în ultimele oaze ale credinței în ea: ultimii visători.
„să te absorbim
să nu mai fim

am vrea”
Splendid! gf

iau cu mine acest pasaj (reușit ca desfășurare și imagini)întru împlinirea lecturii de seară


dragă iubire,
ai ochi sufocați pe sub pleoape
și degete de copii prelungite
pe trăgaciul unei mitraliere

cu sinceritate,
teodor dume,

Am citit și recitit poezia ta, diversă și în același timp de actualitate.
Ce să spun? Sunt fără cuvinte. Poezia ta este o fulgurare a inteligenței umane, este ridicarea sinelui individual, este sensibilitatea unei idei celebrată printr-o formă antică de scriere – scrisoarea ... chiar dacă azi nu mai e de modă.Propun tuturor sa o citeasca!
Cu prietenie.

Evident, cum a remarcat George, poezia asta este o revoltă față de tot și de toate. Inițial vroiam să scriu o „epopee națională și internazională„ despre evenimetele care au schimonosit și au schimbat sensul acestui sentiment...
----
Ajung:
„pentru că doar mirosul tău
va fi viață
în ziua în care vom conștientiza cât de importantă ești
pentru salvarea nostră”
– o fulgurare a inteligenței, cum bine a remarcat Stefania.
Mulțumiri tuturor!