șaizeci eu într-o oră
arde orașul prin porii pietroși unul îmbrățișează pe altul vreau să ies din acest desen dar sângele meu nu mai are uși se scurge o viață și se deschide murind așa se poate în atâtea moduri
scrisoare...
dragă iubire, ai carnea cea albă împrăștiată pe străzile lumii a treia vertebrele smulse-n bordeluri și-n marile orașe care nu mai au timp s-asculte vocea ta răstignită prin ploile acide
de-a v-ați ascunselea...
un gest garbant, un pas înapoi și tot ceea ce am aveam se pierde fără urmă în slăbiciunea cuvintelor în această noapte ploioasă. găsesc conturul nefinalizat de străzi și amintiri, de pași fără
geometrie
pruncii rod mereu degetele părinților pentru a-și cunoaște impecabila ironie a vieții mă întrebam și eu de ce îmi amintesc foametea încă sătulă și ziua fără nume...încerc să-mi
sunt în al patrulea stadiu al materiei
omoplatu-mi se zbate în corp generând evocări la fiecare pas metronom într-un un sâmbure de întuneric aud icnetul primordial al paradisului când de prin pereți cu pas de
Colosseum
era din nou sânge aceeași pată pe nisipul Colosseumului. mi se urcase în obraz ca și o roșeață pentru a-mi arăta că sunt ceea ce eram. eram împărăteasa, zeița, luptătoarea și învinsa. mi-am
Dor de țară
Prin tainice caverne ce nu văd azi lumină Prelins pe mururi albe, un dor fără de vină Re′nvie azi tăcerea unui uman sfârșit, Prea turmentat de gânduri, pribeag și pesimist. Departe de
Tatalui meu
Și iar mi-aduc aminte de ochii tăi albaștri Când ninge printre stele, când plouă printre aștri, Individuând adesea, conflictul de idei Ce capătă contur în ochii mei și-ai tăi. Mi-am căutat
Pe coperți de vechi poeme
Când secunda mea fatală Cu un aer optimist Ignorează pe afară Aer rânced putrezit, Când pe viață și pe moarte Cerul tună tresărind Și sloboade de departe Curcubeul pe pământ, Pe coperți de
Culegem iubiri
Culegem iubiri în ritmuri pedante, Cuvinte rostim scăldate în lacrimi, Tăcerea ne-ngână calm și ușor, Lumina ne scaldă iubirea în somn. Misterul ne-așteaptă în noaptea tăcută Prin frunze de
