pop romeo

îmi pleznește inima în lacrimi neculese de tine șterse cu picurii torțe ce ard singurătăți apoi unduirile necioplite sensul existenței tale cade curcubeu peste pașii mei ca un pumnal mă

plouă cu torțe aprindere de plămâni în ceruri plouă cu sete aprinsă acum linia vieții ne scrie-mpreună desenați pe-un ciob de iubire plouă cu torțe chiar dacă doare nu ne desparte inima

am uitat cum mă cheamă pe umbra unui copil ce se joacă să crească am uitat numele meu între săruturile ce mi le furi la întâlnirea cu viața sunt doar un ciob din cristalul dimineților

învăț să te sărut pe aripa unei dimineți câte un fulg ne atinge buzele între celelate mirări ce-mpletesc universul din taine pe inima ta jocul unui înger dansează lumina atât de alb atât

cresc în sens invers acelor de ceasornic până la inima ta mă întâmpină ecou înzăpezit de frumusețea atingerii tale încete egale cu nașterea aripii între ceruri cresc odată cu tine târziu

doar un sărut e destul ca iernile până la tine să fulguie liniște întors pe arcuș de vioară delfinul atingerii tale mă-neacă departe în infinitul ce crește lumina doar tu știi să

iubirea se poate frânge în doi sau în os de câte ori vrei apoi guști arome intense clipa e uneori trăznet apoi delfin ce știe că infinitul trece prin ape nu știu e iubire când dimineața

încep să cred că mă iubești așa cum îmi atingi inima cu o lacrimă ce știe să tacă atât de aproape gustul tău alb clipa arde cu miros de lumânare între ochii mei și nimicul doar o grădină

despre noi pot să-ți spună îngerii ce se trezesc fără ape cu aripile încrucișate în rugă și inima învelită în cruci și iubire despre noi culoare atinsă de trăznetul clipei e-atâta pace

niciodată nu voi ști cum linia ce se continuă din privirea ta reușește să atingă glasul unei viori între aripi de pescăruș poate la cumpăna unui copil ferestrele sunt deschise înspre jocul

mă trec fiorii mesteacănului ce-l golim împreună de vis și-l umplem cu inimă rostogoliți peste propria noastră umbră undeva între vidul erotic și timp ce nu-i timp dar trece albastru mă

îmi ridic rădăcinile către tine între noi plânge o lebădă eu nu știu e dansul tăcut al luminii între umbre de porțelan ? tu mă privești amândoi ne desfacem de timpuri cădem în neantul

inima zvâcnet de liniști iubește-n tăcere știe dor nu caută umbre trepidând se hrănește din seva norilor vii inima rugă ne este roșul din torțe-n făclii razele sale dansează odată cu

așa cum ne dezbrăcam unul pe celălalt seara zâmbi cu fluturii retrași spre focuri ne legănam atingerile tu în icoane eu în ruga pentru nimic pentru că suntem celălalt ceva ce mângâie

pășesc în templul inimii tale precum pelerin îmbrăcat în vânturi și ploi acolo unde doar regii iubirii înving universuri și tac lacrima mea sânge din soare elegie cu sâmburii repezi udă aleile

sărut ca o flacără întoarsă în sine argint dezvelit din magia visării tu mă privești mă-nțelegi când m-atingi cu toate valurile întinse mă acoperi cu nuferi și spini dar senină îmi spui te

ultimele tale lebede îmi dansează gândul spre tine alb purpuriu alb freamăt de liniști întoarse pe raza unui sărut și mai mult pe geana unei visări coborâte din noapte mă atingi universul

mă săruți evantai de miresme încotro să privesc ? vulcani mă mistuie știu că-i secunda iubire-n ocean de visare mă săruți eu copil ajung să mai sper că buzele tale-s etern legământ cu

fulguie liniște cu aromă departe între sânii tăi descheiați către miazăzi acolo unde pasul meu te-a găsit degerată de fericire fulguie încă un pic până găsesc ieșirea spre inima ta cea

lângă tine mesteacănul clipei ar plânge dar lacrimile-s frunze strecurate printre comori rebegite de dor cu aripile evantai din dorințe nespuse sunet ascuns într-o călimară încinsă șterge

între noi e un rug tăiat de vreme zâmbetul său mistuie aripi înalte cu ritmul etern între noi pasărea vis nu e decât o linie de la rază spre nufăr ard secundele dintre noi cu gust de

nu știam că în palme tu ții chipul albastru al serii într-un dans decupat din candele vii cu flăcări iubiri și umbre cernute nu știam că pașii rotunzi se duc către primăveri încuiate în viori

însetat de mirare mă-nec pe geana cristal aproape de vidul romantic să tremur să dor să ating fiorul lebedei tale erotic mă-nvălui abisul acesta îl știu parfum irizat în spirala

devorat dar nu trist mă aplec peste ultimul nufăr ce-mi sfârtecă văzul să știu ce nu știu că mirarea ce-o ții între palme tăcerile toate le trece prin nodul ce-mi explodează amintiri cu