Poezie
marchitanul vindea în sus pe râu dar uneori începe să creadă. fumul întotdeauna
5 min lectură·
Mediu
oricum ar fi: rolul muzei desprinse din praf
și-a îndesat în bagajele sale
urcate pe spinarea translucidă a catârilor
tot ceea ce gândul său cântăreț
îl îndemna să armonizeze în arta de-a comerțul
pe care o deprinsese de la o muză călătoare
n-a știut niciodată dacă a fost muza călătoriilor
sau aceea a comerțului
a ascultat plictisit spusele ei
n-a fost capabil să pătrundă sentimentul ascuns în cuvintele ei
s-a mulțumit doar cu coaja vorbelor
și a câștigului
oricum ar fi: rotunjimea cetății văzute de afară
era un marchitan din tată în fiu
iar muza îl îndemnase să țină râul de-acolo avea
să-i vină câștigul
i se păruse atunci un sfat inutil
toți negustorii din cetatea splendorilor
își găseau drumul de-a lungul râului și el la fel
își purta caravana alături de apa
învolburată sau liniștită depinde de sens
depinde de virajele strânse ale călcâiului său
de implicațiile virgine ale privirilor suspendate
oricum ar fi: suspinul dezlipirii inevitabile
nu era la fel ca tatăl său ca bunicul său
ca toți cei din neamul său și știa asta
se resemnase cu sine cu spărturile sorții și așteptase muza
ea venise și-i spusese mergi de-a lungul râului
numai de-a lungul râului mereu să vezi unda
urechile tale să audă permanent curgerea
mâinile tale să fie udate de stropii
trecutului viitorului niciodată de-ai prezentului
între joc: speranța că lucrurile ar sta astfel
și din nou palmele sale n-au știut
cuvintele trebuie mângâiate sau lovite
era un marchitan și făcea negoț chiar și cu ele dincolo de el
fără să vrea râul și l-a făcut fiu era fiul apei al vântului
cascadele și podurile îi râdeau și-i transmiteau complimente
arborii apei și rădăcinile lor îi împleteau cântece verzi
și-apoi lucrurile și-au regăsit adevăratul haos
ele s-au așezat într-o ordine imposibil de numit
dezordine ierarhie clasificare creație trecut viitor
fugea de sine s-a întrebat aceasta de numeroase ori
oricum ar fi: așezarea într-o abstractă măsură
în susul râului în josul lui altădată
iar mărfurile lui închise în lăzi îndesate în saci
erau tot mai des transmutate în praf de stele
fluturii nu-l mai părăseau atât de repede și-și schimbau aripile
cu ale lui iar el zbura din ce în ce mai des
dinspre izvoare spre marea întregită cu orizontul
avea întotdeauna un punct fix
el îl identifica cu prezentul clipei trecute
așa îi spusese muza acum își aducea aminte foarte bine
că ea plecase ținând firul apei simultan spre cele două înțelesuri
oricum ar fi întotdeauna: o primă necesitate
vreți diamante împănate cu vorbe negocia el cu cei din sus?
sau poate scoarță de copac acoperit de palme îndrăgostite?
margini de lumi încântate de sine?
își oprea caravana acolo unde sclipirile apei deveneau îndrăgostite
unde vorba stropilor semăna cu floarea de colț
catârii săi căpătau culori translucide și surâsuri înțelepte
și dădeau răbdători din psalmii rumegați
marchitanul își lăsa boccelele nepăzite
cine ar fi putut să jefuiască mirajele scuturate de nisip
banchizele prinse de grumaz geamătul ferestrelor luminate?
hoții ar fi trebuit să fie iubiți ai lunii iar cei mai scunzi
să cunoască freamătul ierburilor exotice
oricum ar fi: verificarea de rutină a emoțiilor
și-și vedea mai departe de concubinajele sale cu acei marcați de semne
cu aceia care sorbeau oscilațiile mucegaiurilor sacre
cu aceia în care putea să caute adăpostul dinspre dimineață
simple camere cu pereți de chirpici din praf
de alabastru de marmură de aur de lapislazuli
le vedea fețele ridate de efortul veritabil al acceptării desprinderii
toți ar fi vrut și îl rugau să rămână la nesfârșit cu ei
catârii ar fi fost în armonie cu versificația incantațiilor
pânza baloturilor sale s-ar fi acomodat perfect cu jertfele
era un pământ adăpostit de un cot al râului
și într-o latură fixată în trei unghiuri albastre
îndreptate spre posibila căutare a eurilor
fusese înălțat un sanctuar
acolo se făceau acele jertfe acomodate la rândul lor cu
ruptura cantabilității mieroase
între joc: speranța că lucrurile ar sta astfel
dar el pleca mai departe spre alte zări induse constant
în discursul muzei disjuncte
și vindea mai sus pe râu în apropierea senzației umede
devenise instantaneu suflet mal
și deprindea echilibrul dintre regnuri fără osteneală
doar uneori pe la orele mirate de credință
se lăsa pradă superioarei pantomime a delăsării
muza nu lăsa pe nimeni să înțeleagă altceva
oricum ar fi întotdeauna: a doua necesitate
marchitanul vindea acolo șiruri uscate de confuzii
sticle de jad pline cu miracolele întrupării
roți cu spițele prinse în majoritatea încheieturilor limbii
și inevitabil discursurile sale prindeau pietrele râului
ce-ați spune de coborârea aceasta printre fragmentele concrete?
dar contopirea aceasta dintre strigăt și dilatare?
orice-ați crede totuși scatiul de foc moare în fiecare palmă
și apare mereu o lege insațiabilă pentru a-l explica
aici în acest loc nu se mai poate folosi timpul trecut
este un permanent viitor iar urmele altarelor s-au dizolvat
oricum ar fi: nesfârșitul sens dat celor ce-au fost
la fel și acelea ale jertfelor uneori scoate el clandestin câte una
își spune poate mai sus pe râu sunt la mare căutare
negocierile răsar din loc în loc și se dezbracă
catârii și pânza desagilor palmele sale și gura sa legală
nu mai plătesc aici taxe pentru intenția sprintenelii
prinderii de frânghiile șuierătoare ale râului
îndreptare
plecarea mai sus pe cursul râului era o altă afacere de familie
acolo
singur pe un singur catâr tânăr
cu un singur coș de răchită înflorită prima dată
nu mai multe singurătăți
în susul râului nu muza dar cine?
folosirea oricărui timp este de prisos
și nici nu mai bănuiește ce poate vinde acolo
022.602
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Plopeanu Petrache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 921
- Citire
- 5 min
- Versuri
- 119
- Actualizat
Cum sa citezi
Plopeanu Petrache. “marchitanul vindea în sus pe râu dar uneori începe să creadă. fumul întotdeauna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/plopeanu-petrache/poezie/1825393/marchitanul-vindea-in-sus-pe-rau-dar-uneori-incepe-sa-creada-fumul-intotdeaunaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
TGAcest poem este un elogiu adus inteligenței de către inteligență, adus imaginației de către imaginație. Asta doream, deși nu mi-am elaborat dorința. Unii aleg aurul din nisip , dar tu, în menirea ta auriferă, alegi nisipul din aur, pe care-l arunci în curgerea timpului, când rămâne nisip, sau îl scuturi de pe de pe umerii versurilor, când devine praf. Mi-a plăcut enorm ce am citit aici.
TCG
TCG
0
Cu simpatie,
JO