Poezie
pantagruelica necesitate a frumuseții. condiționarea spectacolului
3 min lectură·
Mediu
și-a dat într-un târziu seama că era uriaș
măsurile tuturor lucrurilor sale
fizice și spirituale
erau pe măsura tuturor acelor ființe de dincolo de posibilitatea
tuturor evaluărilor
trecea printre ceilalți cu o acută vină
aceea de a fi atât de lacom încât nu îndrăznea să-și mărturisească
nici sieși
această pantagruelică necesitate
lăcomia sa depășise rafinamentul celor mai vestite gastronomii
a celor mai cunoscute și dorite case de modă
era o figură arhicunoscută în toate lupanarele apreciate de cunoscători
dar se simțea din ce în ce mai vinovat
și mai lacom
și a stat câteva zile pe gânduri
lăsând de-o parte și mâncăruri
și băuturi
și veșminte
și femei
după care s-a ridicat pășind printre oameni și dincolo de ei
printre zei și dincolo de ei
printre idei și dincolo de ele
era o călcătură imensă
o căutare imensă
pe potriva lăcomiei sale imense nicicând cunoscute
se gândea el
permanent acest gând nu-i dădea pace
că distanțele i se vor părea de netrecut dar le trecuse destul de ușor
că timpul nu-i va îngădui să-și arunce privirile pe sub faldurile lui
dar timpul l-a privit nepăsător
era sigur că este vorba de adevărate probe inițiatice
auzise de ele încă pe vremea când era om
dar acum ciupea fără de griji
din acest tablou un dram de culoare
de dincolo din acea statuie vestită un gram de strălucire
din clădirea aceea monumentală o curbă grațioasă și teribil de rezistentă
din mausoleul lăsat în urmă de poporul acela războinic figura emblematică
tapiseriei pline de străluciri ondulatorii un fir de încolăciri calde
pretutindeni a sărit din timp în spații
și a rezistat cu bucurie tuturor probelor
fericirea lui altruistă îi dădea aripi albe de care-și agăța tolba sa uriașă
plină de fragmente minuscule de frumusețe
și de fiecare dată lăcomia sa sporea alimentată de frumusețe
sărea atunci plin de nerăbdare
din nou printre cei asemenea lui și asemenea zeilor și asemenea ideilor
și-și striga de la începuturile timpurilor și spațiilor
și până la sfârșitul acestora
pantagruelica necesitate a frumuseții
a venit o zi când aripile sale înnegrite acum de atâta frumusețe
de atâtea boabe de frumusețe minuscule
cuante de frumusețe
nu și-au mai putut lua zborul
s-a aruncat asupra lumii cu lăcomia sa altruistă
cu perversitatea sa altruistă
și a pândit clipa când piticii erau la culcare
în culcușurile lor de satin efemer
dar atât de lucitor
uneori uriașii ies atunci când piticii dorm
ies ferindu-și picioarele pline de simboluri astrale
ferindu-și palmele zgâriate de cerneluri
ochii încercănați de pânda ideii
cu inima deschisă
s-a aruncat asupra unuia
asupra altuia
și i-a blestemat cu bucuria cuantelor sale
i-a făcut să creadă că sunt aidoma piticilor dar mult mai frumoși
și piticii dormeau în continuare
visele lor nu înțelegeau ce se petrece cu uriașii priviți chiorâș
atunci când erau întâlniți la piață sau prin alte locuri publice
și uriașii
unii dintre ei erau uimiți și nu au înțeles nici până la ziuă despre ce este vorba
și ce li se cerea
alții
mai mulți desigur
au prins cu o lăcomie ce înmugurea și în ei frumusețea aceea
dată de cel ce simțise necesitatea pantagruelică a frumuseții
și au înălțat-o în palmele lor pentru folosul altor uriași
și poate foarte rar
și a piticilor
iar el și-a construit un bordei cu resturile de frumusețe absolută
și i-a privit mulțumit
cum au plecat în timpuri și spații diferite
să-și astâmpere noua lăcomie
054743
0
nu ne-am auzit tare de mult. mă bucur să fiu oaspetele tău pentru o clipă.
un poem reușit chiar dacă accesul spre interiorul mesajului este \"condiționat\".
lăcomia și frumusețea sunt două necesități.
dincolo de toate acestea există \"posibilitatea tuturor evaluărilor\"
și evident o altă perspectivă.
plăcut finalul
\"iar el și-a construit un bordei cu resturile de frumusețe absolută
și i-a privit mulțumit
cum au plecat în timpuri și spații diferite
să-și astâmpere noua lăcomie\"
cu prietenie,
teodor dume,