Poezie
Flasc
somnul rațiunii spun unii monștri nasc aștrii
1 min lectură·
Mediu
Cu gândul plecat spre-ntinderi neroade, ne roade pustiul din noi,
troade antice, ruine monade, ce zbateri în haos produce-acest roi,
confuze idei adună/separă, muze absurde și surde, la vaietul mut,
e-un scut al vorbelor ce-aștept să apară din craniul adobă, sub lut.
Nimic din întinderi, nimic prisosește, nici lipsa nici plinul golaș,
acum rostogol pe-o dună schiez, tălpicul de lemn e-un simplu talaș,
iar osul cel gol pe-un lemn încrustez, degeaba întinde carnea pe os,
mai prejos de nimic doar eu viețuiesc, împreună c-un gând păgân și pios.
Orbește nisipul în ochi ne străpunge, el unge un uger celest,
amatori, încercăm să găsim sensuri noi unei vieți ce-o trăim ca un lest,
în văzduh, în adâncul lichid, coborâm sau urcăm spre amurgul obtuz,
diamant sau nisip, rareori noi suntem simultani, rațiunii un uz.
023.496
0
LM