Poezie
Oceanul creștin
îneacă-te și nu cerceta
1 min lectură·
Mediu
Albatroși s-au întors către roșii, stâncoșii grumaji ai fratelui mal,
lungmetraje de aripi voalează al cerului val, cloncănind aplauze-n stal,
un spectacol albastru contează, viu conturează alb, oceanului ochi
și o magică pleoapă, alcool sihastru e-o antică rugă în vechiul deochi.
Oceanul e magic, iar ora sihastră, pelagic se-ndeamnă apa spre astre,
singuratic oceanul își cântă pe unica-i strună, hidalgice castre,
insule verzi, ca și castrele vineți, licheni încălzind valuri adună,
conturul celebru al insulei crab, pensule pictând nisipul pustiu într-o dună.
Apa se-ndeamnă cu foșnete moi dimineața, cu foșnete seci, cu foșnete tari,
icarii planează confuz fără spor, un stor albicios se-ntinde pe pari,
axis mundi insula pare în soare, lumina ei verde, înaltă, înceată
se-ndeasă spre jungla confuză, în tina ce-și pierde a ceții hepatică ceată.
Nimic, nici o logică-n haos nicicând nu există, oceanul e haos,
dar totuși rezistă asaltului timp, oceanul e, mereu, pământului naos.
043.873
0

dar totuși rezistă asaltului timp, oceanul e, mereu, pământului naos.\" Se poate scrie poezie creștină de profunzime și în aceste timpuri!