Poezie
frângerea în chip. clipa roșie
2 min lectură·
Mediu
și râdea rupând ca din trup și chiar își spunea sieși fără să-l audă alții
mănâncă acesta este al meu
azima lui purtată pe brațe ca o lăuză gata să nască
striga către dinții celor ce așteptau fătul să iasă la lumină
iar pe aceasta n-o știa nimeni
și nu era cineva prin apropierea văii de lângă care se despărțea urcușul
și nimeni nu auzea doar vorba aceea ca un psalm
prefirat pe buze ca un șirag de bobițe uscate dar vii
el trecea cu pâinile prinse de pieptul său
ca un înger dublu zburând cu ușurință prin trupuri prin suflete
și spunea ceea ce spunea
și vedea ceea ce vedea
pe acela prins ca un spic într-un lemn galben
lemn copt așteptând rodul cerului să se înalțe nu să cadă
(pleava era în răstimp bătută de vânt și tălăzuia cu chipuri uscate
ca neghina amestecată - prea multă într-un bob de grâu)
râsul nu se întorcea niciodată la fel de inocent
se agăța se lipea ca de scaieții aruncați de colo-colo de un vânt nefiresc
firele de iarbă uscată frunzele fără adăpost
îndepărtează de la mine aceasta spunea el începând un nou cântec
îndepărtează-mă chiar pe mine de mine
și fă-mă trup nou în trupul tău aromind a vatră
și a îndestulat toată acea mulțime oglindită în ochii celuilalt
alt lac în care peștii nu au vrut să se înmulțească fără o clipă roșie
024
0
\"îndepărtează-mă chiar pe mine de mine
și fă-mă trup nou în trupul tău aromind a vatră\"
aprecieri
și multă stimă!