păcala făgețelului (VI)

Ca sa-ti inteleg cat de cat scriitura, a trebuit sa o iau de la la \"clasa I\"(citindu-le cu placere, pe toate!)si mare mi-a fost bucuria ca uite si tu ai trecut prin \"focul\" transformarilor satului romanesc ca si inaintasii nostri clasici si pot sa iti marturisesc ca si eu am apucat aceste timpuri!Imi place simplitatea scriituri tale, sinceritatea.Iata:

\" într-o dimineață
se trezise tot satu cu zeci de afișe lungi colorate
lipite în grabă cu cocă sleită
pe gardurile și porțile oamenilor\"

si felul cum descrii aceasta realitate:

\"citea omu
că unii știau carte
dar așa pe furiș pe chiorâte
pe sub spâncene de departe
ceva pe care unii de
nu prea înțelegeau bine atunci
cum o să se facă și la păcala
după noua rânduială mare colectivă
și despre niște chiaburi adică oameni răi
care trebuiau demascați (adică pârâți) la sfatu popular\"

Da, imi amintesc, eram de-o schioapa, asa a fost...pe bunicii mei i-au lasat in strada comunistii, declarandu-i chiaburi,pe nasul meu de botez l-au trimis la canal, gasindu-si acolo sfarsitul, parintilor mei le-a luat totul, tata s-a trecut ultimul in colectiv si pana a trecut in nefiinta(aprilie 1989)i-a injurat pe comunisti!...Ce amintiri triste!

\"umblau femeile prin sat mai mult în negru
ca la priveghi
și oamenii fără căciuli în cap
de parcă le murise cineva!..\"

Da,le \"murise\" toata munca lor de o viata!Tot ce construisera prin munca lor, care era numai a lor!!!Te-am citit cu drag, Vali

Draga Vasilica Ilie,
imi cer suze ca raspund atat de tarziu acestui measj. ma bucur ca poemele mele gasesc ecou si trezesc interes. acesta este, dincolo de toate, si scopul pentru care le scriu. iti multumesc.

cu prietenie si respect,

umblau femeile prin sat mai mult în negru
ca la priveghi
și oamenii fără căciuli în cap
de parcă le murise cineva!..

Petruț ai talent. În câteva cuvinte ai reușit să transmiți toată drama satului românesc. Poate ai să ai ideea bună de a surprinde și ofilirea celor de la oraș. Mie mi se pare chiar mai tragică decât a celor care li s-a luat satul. Aici se moare încet, iar cea mai grea moarte e ofilirea.

Laura,
multumesc pentru semnul tau pe pagina mea. ai dreptate... si orasul este o preocupare a mea. lucrez la un volum de poeme in acest sens.

cu prietenie,

ma asociez comentariilor anterioare, mai ales, a surprins excelent Laura, dramatismul as putea spune, versurilor tale.
este o incantare sa-ti descifrez sensurile, metaforele, viata cuprinsa si desprinsa din cuvinte...
pana si licenta pleonastica \"slovele deveneau vorbe\" are o savoare speciala
inca o data, este o bucurie metafizica sa te-nbeti de imaginile si cuvintele tale, bravo!