Poezie
Pe ulița Peceali
3 min lectură·
Mediu
* FIRST CUT *
cu respirația mirosind a petale-amărui
tu
cel care privești aceste rânduri
cel părăsit, alungat
uns și strâns de un sânge uscat
cu miros slab de putred
și de lemn dulce
cu tendoane de sârmă
povestea asta este povestea ta
și-n urma ei nimic nu rămâne
(împături foaia
și-o puse într-o nișă între fluturi și îngeri)
(desfăcută printre coaste tale se-aude
carnea cu frânghii vibrând pe timpanele timpului)
*
privirea lui avea globii străvezii de tristețe
cearcăne-adânci și venele sparte
ecouri sub sclere, sub piele
ochii lui se dizolvau de tristețe
o ceață apoasă tivind crângurile
și pârgul fructelor abia ieșite din floare
îmbibând totul
ca un burete de-oțet
(poveștile se întrețes, prind forma
în care se cuibărește iubirea
când frânghiile încordate crapă
și-o febră stranie străpunge cerul prin ape)
** CUTTING THROUGH **
păsările ciupeau pielea cerului
și-apoi ciripeau încântate prin apa pământului
păcatele mele începuseră să curgă
prin fisurile crestate de ciocurile lor
ca niște frânghii de sânge
și te pătau, iubirea mea, te murdăreau,
te pătrundeau prin pânza albă, fină
ca o ploaie de meteoriți se striveau de tine
iar privirile tale căpătau culoare
cum soarbe sângele din palmele căuș ale inimii
durerile cu miros slab de putred și dulce
(febra căta să se-aprindă)
(felul în care dădea jos sandalele ude
câteva ațe rămase, scame și fire de păr
cum dormea cu o mână strânsă - o pernă strivită
oglinda stropită când își scutura părul
[...]
abia mai respir cu mâinile-ntinse
și toate sunt vase tăiate)
te simțeam cum te doare
dar te pătrundeam
când încercai să te-ascunzi
trăgând de toate
te pătrundeam
pentru că eu, pântecul meu și-aceste păcate
te iubesc
pe irișii tăi vopsesc cerul
împreunarea norilor,
zborul cu solzi, pământul
pădurile, ruperea florilor
și insectele
ridicând ca un fum ființa mea beată
iar tu mă iubești și te umpli cu mine
iar eu mă urăsc și mă strâng
(m-am gândit să curg către tine
dar tu taci, mă privești
fără să spui "du-te!", "vino!"
nimic)
*
(străinul
plecând, a luat cu el apa ce-i udase veștmântul
și câteva petale de sânge din frânghiile
cu mirosul lor slab de putred și dulce
nu înainte de-a prinde un fulg
dintr-un pântec
funingine ce plutea beată, fără culoare)
("febra"
își zicea, cătându-și mai departe cărarea,
"o să-i distrugă")
*** LAST CUT ***
oasele au pârâit în găicile pieptului
au rupt rândurile
păsările nemaivăzute
saltul -
corzile întinse pe gleznă
și unghiile înfipte în carne
n-au potolit foamea
nici cuiburile din fâșiile de cămăși pătate cu sânge
nici fitilele de lumânări de ceară de-albine
ce-au desfăcut cu degetele murdare de
puf, pene și cheaguri de ouă
înghițind aproape întregi fâșii de lumină
și bucăți de scoarță cerească
durerile din încheieturi
prin cusături au prins să respire
carnea își pierduse consistența apoasă
iar visele
se prăbușiseră
învelind cu salivă cărămizie și praf de funingine
aripile aruncate pe case
*
tristețea
zâmbea larg
lingându-și buzele precum ar linge-o rană
și mâinile împreunate
ningeau cenușă
(frunze uscate și firimituri de piele udă)
iar nodurile ușii
încă păstrau căldura ei
ca pe căpușe
în fibrele-i sleite
"îmi pare rău"
(nu te mai zbate -
un ivăr peste coaste
ca o lamă
și vocea ei dogită)
"să nu mai vii"
tăiat în geamul spart
soarele roșu
023.913
0
un pohem/stare. imagini puternice, culoare, decupari ale unui intreg ravasit. succes!
n.b.tăiat în geamul spart
soarele roșu
cu prioetenie,