astăzi

m-am simțit mărunt cum

mă faci câteodată să fiu cu degetele

prinse în sfori de plafon, mergând

pe strada pustie, printre frunze în unghiuri

&

tristețea unei camere întunecate

cu un geam ușor întredeschis cu

moartea-n picioare, un sărut de-acuarelă ce lâncezește acrilic

spre verbul cu umeri golași de copii

&

tu cu buzele sincere, trup

lunecos de puștancă ce se lasă prinsă zvârcolindu-se ca o știmă în ape

răsuflând aspru, fierbinte înainte de-a mușca din mine ca o luntre lunecând peste pântecul avid de acel atât de aproape

&

un bătrân privind norii cu pielea sărată

în timp ce pământul îl împinge de mâini, iar crengile

prind rădăcini în tăcerile dospite de piatră

&

s-ar putea să vii, s-ar putea să nu vii

s-ar putea