Poezie

tumultul

(a.)

1 min lectură·15 februarie 2013

Mediu

mergeam în ochiul meu adânc

pe-o iarbă grea, alunecând

mergeam, mă'mpiedicam

și strâmb

în ochiul ochiului de crâng

orbecăiam cu mâna'n vânt

o pânză'n alb, de alb arzând

și inima bufnind în coastă

și era noapte, dragul meu,

și auzeam din ce mai greu

pe cocoșatul Dumnezeu

cum urcă'ncet drumul spre casă

acolo, tu, cu palma caldă

zvântai în suflet o octavă

și îmi zâmbeai, o, a mea dragă

c'un roșu-n buze indecis

apoi mușcându-mi gura aspru

șoptind fermecător-albastru

aproape

vino, îmi ziceai

de îndrăzneam spre neștiuturi

în ochiul strâmt din nici-erai

dar chiar și tu te disipai

cum din omidă scapă fluturi

iar peste vântul prins de frunze

doar cerul orbitor

tăcutul

cărbuni întunecă trosnind

lumina blândului văzduh

răsuflu strâns de vis

albind

multul

zbori

al nimănui

(zâmbind)

001.599

Petru Teodor. “tumultul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petru-teodor/poezie/14024290/tumultul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.