Petru jipa

Sunt doar un munte de tăcere in care palpită vibrația ta. Doamne ! Sunt doar materia care te adăpostește nădușită de ideea vieții. Iubesc ! Și în toate aceste forme , mă regăsesc

Am rămas dator , La Marin Sorescu ... ,,O stare de spirit mai elevată ,, Așa cum rămân dator la iubită . Sau cum rămân dator la floarea din grădină , Pe care o smulg , și o fac cunună... Am

Să rupem tăcerea ! O facem în două. Tu vorbe de duh, Și la mine plouă. Degeaba mă joc în cuvinte, De rup firu-n patru Și fac un căpăstru, Pun calul la jug.El râde hâtru. Nu rupeți

Bătrâne cerb... Zăpada ți-a acoperit vesmântul, Iar vorba-ți este chiar cuvântul. Stau și întreb ,cu dor în gene, Cum te simți printre poiene , Ce faci când tristețea vine, Adusă de troiene

Să punem un punct pe,,i,, Și lui,,î,,doar o căciulă. Poezia se poartă cu cagulă De mimetism zoantropic din natură. Spun mimetism cu,,i,,fără de,,a,, Căci totul pare a fi paradoxal. Poezia nu

Așa cum sunt transcedental. Și poezia sare de pe cal. Ma aläptez ca Jung, cu junghiuri la ficat. Somnul din lin , paradoxal este penal. Și unde pui că tot forezi ,,În jos\" Să fie mai adânc și

În ce colț să te găsesc, Să te respir... Am atâta poftă de tine. Încât, Te adulmec ca un câine chior, Pe tine... Unde să încerc tot încercând, Să umezesc cu buzele răspunsul Când pomenesc un

Dar cine este Ea , întreb, Și eul meu răspunde: Ea este începutul tuturor frazelor, Este sinonimul erei glaciale din mine, Este un vis legănat de o rază, Este privirea din ale mele

Ești mult mai frumoasă decât libertatea . Ești doar adevârul unui gând sublim . Ești raza de soare ce-mi mângâie fata, Ești dorul de aer nubil. Mă ascund doar la umbra iubirii de tine, Mă ascund

Adorm mergând, Adorm pe stradă. Adorm mereu cu tine-n gând, Tot mângâind o raza. O! Chiar iluzie de ai fi, Tot îmi tresare firea . Esti focul viu, o spun oricui... Ești ingerul de pază.

Motto ,Sapă ,sapă, numai sapă, Până dai de stele-n apă; În fiecare zi încerc să mă găsesc. De aceea tot

Înlăuntrul meu a locuit intunericul, Pe urmă cu toate că ,,pe,, este înainte. Ai apărut tu, și s-a făcut lumină. Pe urmă, am văzut cerul și pământul, Și doar atunci mi-am dat seama că

Stau si mă-ntreb, Ca un imberb. De ce nu sunt cerb ? Ochi de fecioară , Eu îi întreb. De ce nu sunt cerb?

Un alb de Decembrie. A fost umbrit, De o soaptâ din sânge Care nu mai vorbeste.

Și mă așez cuminte La tâmpla unui înger. Mângâind cu flori de lacrimi, Și îi spun: De ce dorurile si trairile, Nu curg în sens invers . Spre aceiași iubire de lumină a tinereții?