De toamnă...

Cad frunzele, cade soarele în marea purpurie a asfinţitului, în nemişcarea deplină a serii de toamnă. Albă, unduirea luminii departe... pe dealuri... Umbre de ceață în văzduhul răcoros şi senin. Roșu, galben și verde irizate de razele de soare filtrate prin ramuri. O revărsare de melancolie şi linişti îţi pătrunde în suflet. Nu-i nimic, nimic, îți spui, şi mergi mai departe, iar inima ţi-e însoţită de toamnă. Din înalt, din copacii amurgului, nostalgia se cerne domoală. Ce adâncă şi blândă e liniştea sub unduirea serii de toamnă! Ce adâncă e liniștea...