petre ioan cretu

Mulțam Răzvane, pentru trecere și semn. Mai greu o să-mi fie cu atmosfera, dar mă descurc. Destul de interesantă îmi pare exasperarea fluidă. Pe când nemurirea rămâne nemurire, nu poate fi înlocuită.

1. Comentariul meu a fost scris folosind 89,3% versurile tale și dacă tu nu pricepi, eu cum aș putea? Am vrut doar să-ți arăt cât de fără sens este poezia ca și "Linia Maginot", de la care a plecat toată tărășenia asta.
Uite:

"te imiți, îl vezi pe celălalt
cum gesticulează teatral
la oglindă, asta e lama care te va scăpa de obsesia
că moartea ține de neprevăzut,
15:39, ziua 17, undeva în era de după cristos,"

deși pare un delir, un discurs dezlânat, așezarea într-un timp precis, "15:39, ziua 17", trădează o întâmplare traumatizantă, o stare care se mărginește cu suicidul. Atmosfera pare puțin vetustă, amintind de Dumas fiul, poate puțin cu Mateiu Caragiale, până când te hotărești să scrii:

"dualitatea asta te îngrozește,
de sub tocul ușii, până jos, în parcare, sub autoturisme,
fiat punto, ww passat, un bmw seria 5, cu geamuri fumurii,
ca ochelarii care ascund tot întunericul din fiecare,
ies litere ca niște role cinematografice,
le vezi proiectate pe asfaltul umed,
euridice va muri oricum"

unde de la îngrozirea care incepe de sub ușă, până la un bmw cu geamuri fumurii, fapt care îți va amintii cum ieșeau. de nicăieri și fără motiv, literele "ca niște role cinematografice", până la concluzia urmuziană "euridice va muri oricum". Acest text este de un haz nebun, umor voluntar, numai bun de dat exemplu.

2.Este strevezie aluzia la consumul de alcool și lipsită de fair, îmi pare rău, dar de 8 ani, fără întrerupere, sunt nevoit să iau medicamente. Și oricum nu am fost niciodată prieten cu alcoolul.

3. Nu am avut niciodată problema, lucrul pe care știu că îl știi, de a spune ce vreau să spun, motiv pentru care am, în general, prieteni puțini. Pur și simplu, când am citit, atunci am comentat.

4. În rest doar "o vânătoare la care tu ești cel hăituit"

Sunt versurile tale si fara o stare anume, aceeasi uluiala ca a ta, am avut si eu citind "Porunca a VI-a"

ce frumos incepi poemul "croșetezi frunze", o imagine cat un poem.
apoi incepi sa desiri din ea, de parca ar fi plop, labartand poemul, ca pe un octombrie betiv, fara a uita sa numeri repede. ochii.
"te imiți, îl vezi pe celălalt cum gesticulează teatral la oglindă", cu degetele tremurand "fin" pe "lama care te va scăpa de obsesia că moartea ține de neprevăzut",in "ziua 17, undeva în era de după cristos." se sinucide, ma intreb, "euridice va muri oricum".
n-u-m-a-i-s-u-p-o-r-ț-i peretii si "lașitatea din pungile de sub ochi" si...
si iar iti scapa ceva cumplit de frumos "trosnesc oasele fiecărei frunze, sub tălpi", apoi "muncitorii de la canalizare" care "vor instala țevile prin care se va duce dracului toată melancolia din fiecare,imediat cum tragi apa".
nu stiu cum, nu stiu de ce, "cauți în interiorul tău" pana cand gasesti porunca a 6-a, pierduta "în parcare, sub autoturisme,fiat punto, ww passat, un bmw seria 5, cu geamuri fumurii".

...de odată s-au abătut peste mine o ploaie de stele, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată.
Dar nu stelele sunt cele ce m-au copleșit, ci vorbele de bine pentru câmpia mea. Vă mulțumesc. Este un îndemn puternic de a termina cartea așa cum mi-am propus să o scriu, abia atunci voi ieși la plivit cuvintele în plus...
Îți mulțumesc Veronica, multă prețuire.
Vă mulțumesc dle Teodor Dume.

Multam mult pentru comentariu. Chiar nu am replica.

Nu vreau să scriu un număr X de poezii despre câmpie, vreau să scriu o carte, cu un număr restrâns, sărac de elemente - instrumente, ca și câmpia. Realizez că anumite cuvinte, prin repetare (duzi, cuci, miriște, grâu, moară, maci, pruni - îmi este greu să folosesc dropia, deși am prins, într-o iarnă cu polei, câteva înghețate, parcă erau statui...), devin supărătore, dar când voi simți că s-a gătat cartea și voi rândui poemele într-un întreg, voi umbla serios pe text (practic acum "cofrez" scheletul cărții, torn cuvintele-n cofraj, urmând să finisez construcția la sfârșit - așa simt eu că trebuie să fac). Sper să scap și de senzația de artificial, cum zici tu, dar și de alte lucruri care supără.
Că ai amintit de Marinică Lupșanu, abia am găsit volumul lui de... debut (nu am reușit să scap de cacofonie) "Basoreliefuri", dacă ai cumva și alte cărți scrise de el, în format electronic sau pe hârtie ( NP Stan zicea că are), cele pe hârtie, treceai și mi le lăsai, sub formă de împrumut până reușesc să le trec pe suport digital, vreau să-i construiesc un site dedicat.
Mulțam pentru steluță. La bună aducere aminte.
Pic

Multam Otilia, pentru trecere si semn.
Am tinut cont de observatia ta si am modificat.
Imi pare rau ca nu am renuntat la "te uită cum" aduce aminte de Bacovia. O sa incerc, nu stiu de caate ori am voie sa modific.

"la mine a venit un înger cu luna în spate să mi-o vândă" ziceam eu pe 17 martie annul asta (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14046199/Omul_cu_luna_%C3%AEn_poart%C4%83), domnia ta zici:
"A venit un înger
cu luna în spate
să mi-o vândă"

Ma intreb cine o fi de vina, luna ca se tot aseaza in carca ingerilor, ingerul ca poarta luna in spate, sau noi, ca ii lasam sa vina si mai si scriem despre asta?

Ca orice text și textul ăsta-i perfectibil. De un lucru sunt sigur, nu am tras de frază, nu în sensul de lălăială, dimpotrivă. Până și exemplul dat de tine este dens. Și nimic nu este amestecat. În majoritatea poemelor mele, în final dau cheia în care trebuie citit. Apoi, în general, poezia nu-și propune să te scoată la liman, să fie far călăuzitor. Ea trebuie să te năucească, să răscolească simțurile, să creeze emoție. Dacă ai fi fost un cititor mai putin atent, ar fi fost mai bine. Dar când citești, cumva în dungă, nici măcar Sorescu, Nichita, etc. nu-ți va crea emoție, plăcere.
Uf, sper că nu a fost vorba de țâfnă...

Spatiul poemelor mele are podeaua crapata si murdara de voma, "decupezi cuvinte din poemele mele / eu le pun la loc pe sub mese pe podeaua crăpată murdară de vomă"
Multam pentru trecere si semn.

Multumesc Ana pentru trecere si semn.La mine culorile devin purpurii... :D

Multumesc mult Adrian A. Agheorghesei(a la puterea a treia), pentru trecere si semnul instelat. Ca orice text si poemul asta e perfectibil, nu stiu de ce, la sfarsit am simtit nevoia de ceva violet si de paienjeni (lighioanele astea de la seceta plina de praf din campiei mi se trage. Praf si paienjeni)...

Imi place foarte mult poemul. De-as fi putut, ti-as fi dat o stea din tot sufletul. Felicitari.

Multumesc mult Angi pentru trecere si semn.
Versul lui Labis, asa cum a scris si Eugenia Reiter, corect este "Seceta a ucis orice boare de vant".

Un poem tulburator cum de mult nu mi-a fost dat sa citesc.
Si da, ai dreptate cand spui:

"prin urmare toate femeile adevărate stau cu picioarele pe pământ
își ard aripile încă din fașă
iar bărbații lor zboară fiindcă ele merită să fie libere
și ei nu"

Multumesc Veronica pentru trecere, semn si instelare.
Multumesc Adrian pentru trecere si semn.

Multumesc domnule Dume pentru apreciere. Vad ca imi prieste statusul de paria.

Multumesc mult Cristina pentru trecere si semn, fatul ca amandoi ne-am gndit la o pasare disparuta, nu mi se pare nemaipomenit, dropia este un simbol al campiei pierdute.

Multumesc mult Adrian A. Agheorghesei pentru trecere si semn, am inceput, nu de mult, un ciclu de poeme despre campie, o campie prafuita la propriu, de cand "am văzut odată cum morile își ridicau fustele și plecau în câmpie și se transformau în sperietori pentru păsări"

Multumesc mult pentru recomandare.
Multumesc mult Veronica pentru steluta si comentariu.