Poezie
Străjerul
1 min lectură·
Mediu
Cum dorm îngerii Domnului în boabele de grâu toată iarna
ca și cum cerul ar hiberna în pâine sau poate zeii
zeii ar sta la pândă ar țâșni primăvara printre pietrele morii până la noi în suflet
deasupra tuturor stă un țăran cu privirea pierdută în zare și cu
raza lunii înfiptă adânc în piept până la oase e străjerul
duhnind a câmpie semănând cu un munte împovărat de o cruce.
Toamna alți îngeri își găsesc locul în rădăcina firava a firului de grâu
simți cum urcă pământul în el până la cer bolborosind cuvinte neînțelese
sau cum își ia câmpia de subsuori și o aruncă năprasnic peste sat
până în străfundul fântânilor de leac.
- pământul și-a înfipt țărâna în tâmpla câmpiei sau în noi pe sub coaste.
De sub unghii țărâna ne țâșnește a floare a păpădie sau a rug
picioarele ca niște rădăcini ne caută străbunii întinși pe spate sub un dud
de brațe ne atârnă talanga pentru cuci hai sus îți zic ține-te de mine să vezi
cum mă pândește moartea ascunsă în livezi.
- un bob grâu un bulgăre de aur câmpia și-un străjer,
033.513
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- petre ioan cretu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
petre ioan cretu. “Străjerul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14054801/strajerulComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
E o forta in poemul tau pe care n-o pot ignora, m-a prins in vartejul ei. Imaginea e foarte bine prinsa, finalul (penultimul si ultimul vers) sunt remarcabile. Aprind o steluta.
0
"De sub unghii țărâna ne țâșnește a floare a păpădie sau a rug" - frumos.
0
Multumesc Veronica pentru trecere, semn si instelare.
Multumesc Adrian pentru trecere si semn.
Multumesc Adrian pentru trecere si semn.
0
