Poezie
Rugă
1 min lectură·
Mediu
Palmele îmi miros a foc,
a jertfă, a mir și tămâie
cohorte de îngeri ascunși în potir
în liniștea copacilor e drum
drum în ruină
și deodată gândul devenit vină
și-n mine moare un om
- cum sădești tu Doamne, în cer, un pom.
O, cum te sfârșești obosit în țărână,
pe mine nu m-ai făcut din lut,
știi bine Doamne
că m-ai născut în lumină,
din lumină, cu har
ca întunericul să nu mă mai vândă
într-o zi cu chenar în zadar
lumii aceea ce e nefiindă
îmbrățișat de moarte ca un scut
- cum ne omoară timpul os cu os clipă de clipă.
Coboară-te în ninsori și bucură zorii
în tâmplă împlântă-mi minunea
din candelă, lumină și mă însenină
ca flacăra ei să-mi suie zborul
peste fântâni
unde apa a ajuns până în osul pietrei
și ne mărginim cu clipa, nemurirea.
- cum se aprind mugurii învierii în cer plesnind într-o ploaie de stele.
024.125
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- petre ioan cretu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
petre ioan cretu. “Rugă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14058674/rugaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
PCMulțam Răzvane, pentru trecere și semn. Mai greu o să-mi fie cu atmosfera, dar mă descurc. Destul de interesantă îmi pare exasperarea fluidă. Pe când nemurirea rămâne nemurire, nu poate fi înlocuită.
0
Când gândul devine vină, în tine sucombă omul înecat în fluidul exasperării ce inundă toți porii fiindului, și dacă minunea bucură zorii, ea este suficientă pentru a înlocui nemurirea.