Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

păianjenul care tușește

Poezie 44, 45

2 min lectură·
Mediu
Pe gazonul din fața casei, piticul din lut râde în hohote.
El se joacă făcând baloane de săpun.
Profit de neatenția lui și intru într-un balon de săpun.
Călătoresc în el pe deasupra gazonului verde și mă amestec în jocul de culori al celorlalte baloane.
În jurul meu văd totul legat în cruciș.
Micul edificiu în care mă aflu, plutește prin aer în echilibru.
Piticul din lut râde în hohote și face baloane de săpun.
Ele plutesc prin aer și conțin în interiorul lor fetele pe care le-am iubit, bolnave de nesomn.
Am senzația stranie că dintr-un alt balon de săpun se uită cineva la mine.
La o privire mai atentă, văd un păianjen care tușește atât de tare în interiorul balonului de săpun, încât le sparge pe toate.
În somnul meu glasuri străine povestesc despre fericiri pârjolite și suflete care se îndrăgostesc.
Aceleași voci străine povestesc despre cadânele care au fugit din Serai și care acum stau înghesuite într-o sticlă.
Poveștile prind viață în somn și glasuri străine le comentează.
Dincolo de zidurile somnului doi călugări joacă poker, iar un al treilea se droghează, trăgând pe nas fum de tămâie.
De undeva apare în zbârciturile somnului un spiriduș care mă chinuie făcându-mă să rabd de sete.
Deschid ochii brusc și îi las să leviteze prin cameră.
Pe tavan apare un păianjen și apoi dispare răpit de necunoscut.
045.869
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
228
Citire
2 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

petre bucinschi. “păianjenul care tușește.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-bucinschi/poezie/13977009/paianjenul-care-tuseste

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@iarina-copuzaru-0031203ICiarina copuzaru

fain! somnul ca un unt de arahnide:)
pe mine m-a prrins poezia – și mai ales mi-a plăcut cum se construiește pe verticală, unde e loc destul de levitat.
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
doar am citit. Un minimalism debordant, pe care nu îl voi evidenția. De ce? Pentru că ideea nu mă lasă mască. Adică ar trebui să fie și o idee. Ea există, dar e acoerită de descriere. Căutăm și găsim. Expresivitate, dar și lipsa ecoului propriu. De aceea cred că e bine să trag de mînecă :)
0
@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
foarte nasol scris. chiar aberații. si titlul provoaca repulsie de mult timp. cred ca ar prinde bine textelor viitoare sa te indepartezi nitel de sfera imaginarului și să revii cu picioarele pe pământ. zic că mai multă naturalețe n-ar strica.
0
@eugenia-reiterEREugenia Reiter
mi-ar plăcea să vă răspundă, deși nu cred că o va face.
pentru mine este un exemplu acest om.

dintr-un mare respect, aș fi citit și, chiar dacă aveam ceva de obiectat, aș fi trecut mai departe.
0