Poezie
divorț
1 min lectură·
Mediu
a asfințit lumina și zâmbitori
cu palmele strânse-n buchete de ură
alergăm
în spatele nostru o avalanșă de simțiri
gata să ne răpună
ridică strigăte spre cer în nori de praf
să ne oprească fuga într-o strângere de buze
Dumnezeu
eu nu
nu tu
îți vei ploua cu ciudă peste mine ura
nu ai curaj să te deschizi în fața unui rupt
de soartă ce ar putea să te sugrume-n alinare
tu nu
eu nu
voi plânge peste tine cu iertări căci recunosc
mi-e frică rece cum te văd acum să nu mă arzi
în nepăsare și-n inima sticloasă să nu-mi pierd
menirea
a fost odată ca-n povești...
ai fost am fost
001582
0