Limite

- Cu sinceritate, Mioara... - La fel de sinceră, Letiția, cu ea am avut primele orgasme, ea m-a dezvirginat, atunci când și eu am făcut-o cu ea. - Previzibile răspunsurile voastre, dar asta pentru că vă cunosc, prima mea iubire, adevărată spun, completă și... a fost Letiția, tu draga mea, te adoram, dar nu te doream fizic, neapărat, n-am nicio îndoială. - Pot să citesc biletele, a spus Letiția, parcă ușor jenată, desfăcând deja mesajele, netezindu-le pe masă, să le putem vedea și noi: tu, Iona, ai scris Letiția și Mioara, e clar, tu ai scris Mioara și colegă de facultate, iar eu am anticipat Letiția, pentru Mioara, și colegă de liceu, pentru Iona. A fost o-ntrebare simplă, la anticipate fiind 4 la 2, să vedem mai departe. - Putem rosti întrebările, dar parcă aș mânca ceva și aș mai bea o cafea, apoi să răspundem, ce ziceți? - Eu zic să lăsăm continuarea după masă, poate comentăm ce-am scris, a sugerat Mioara, noi mergem să aducem mâncare și cafea, să nu zbori! ... - măi tată! niciuna să nu fi sesizat dimensiunea iubirii mele pentru Letiția? sau apare pentru prima dată trucarea adevărului... în cazul ăsta fiind destul de nasol, că nu știi la ce să te mai aștepți. - Vreau să vă spun câteva vorbe, niște cugetări mai vechi, observații de-ale mele, verificate în timp: ni se dezvăluie sufletul, nouă înșine, prin reacții la fapte mărunte, reacții rapide și pline de semnificații. Percepția celorlalți, a ,,beneficiarilor" reacțiilor noastre, este esențial determinată de ele. Cum vei fi judecat într-o clipă de adevăr, nu vei fi într-o viață de minciună, fiind la fel de valabilă și afirmația: dacă trece clipa adevărului, poți fi păcălit cu o viață de minciuni... Trebuie neapărat să vă întreb, voi chiar nu ați înțeles deloc iubirea mea totală pentru Letiția? Niciuna nu mi-ați atribuit-o ca iubire esențială, oare chiar n-am dovedit asta? nu că aș fi vrut s-o fac, dar tot timpul am crezut asta, mai presus de orice îndoială. - Iona dragă, dacă răspunsurile noastre nu sunt conforme cu așteptările tale, nu înseamnă nici că nu sunt adevărate, nici că tu n-ai reușit să transmiți intensitatea iubirii tale. Știi ce-nseamnă? Doar că noi amândouă, în mod firesc, am asociat prima iubire cu prima tinerețe, cu ieșirea din adolescență, vârsta iubirii pure, în plus, eu cunoscându-ți povestea, pe care chiar tu mi-ai spus-o, iar de la mine aflând-o și Mioara, mi-a venit firesc să te asociez cu fata aceea. - Iar eu am plusat la vârsta studenției, apreciind că atunci ai avut capacitatea maximei iubiri. Cine s-a putut gândi că tu ai așteptat să faci 50 de ani să te-ndrăgostești, cu adevărat, prima oară? Exista în noi dorința jocului, s-a văzut asta în viteza cu care am mâncat, Mioara a adunat resturile într-o parte a mesei, Letiția a turnat cafeaua în căni scoase din dulăpior, apoi am continuat: - Ce-ai face dacă ai fi părăsit de iubitul tău, de demult? Reacția Letiției, apărută aproape instantaneu, la încheierea întrebării mele: - În ce condiții ți-ai părăsi omul iubit? - Eu am trăit experiența, deja, și voi știți ce-am făcut de-atunci, să teoretizez nu-mi place și nu mă pricep - a punctat Mioara, absolut corect, după aprecierea mea. Eventual, să-i răspund Letiției... e mișto jocul tău, nebunule călător! - Și eu am fost părăsită într-un fel, nu mă pot gândi la alt abandon mai greu de suportat, așa că nu voi scrie nici eu nimic, eventual voi comenta, poate... - Să-nțeleg, deci, că-mi rămâne mie de răspuns întrebării Letiției, o voi face cu toată seriozitatea, deși, poate, o să vi se pară altceva. Voi răspunde concret, cu inima strânsă de emoție: îți spun cu toată luciditatea, simt că te voi părăsi dacă vei pleca, doar dacă aș muri în clipa următoare plecării tale, nu aș face-o. Nu sunt nebun, sunt un olog care s-a chinuit atâția ani doar ca să te vadă pe tine, mă tot gândeam ce voi face să nu sufăr după plecarea ta, iar Dumnezeu însuși mi-a spus „du-te cu ea, oriunde ar merge du-te cu ea!” și asta voi face, nu știu să-ți spun în cât timp te voi urma, dar poți fi sigură că nu te las prea mult timp singură. - Ești nebun! Chiar nu ești normal! Cum să faci asta? a strigat Letiția în trei etape, cu pauze între ele. - Nu pleca, auzi! Nu pleca! Și atunci rămân și eu, am strigat răbufnind în plâns. Ce să mai fac aici fără tine? - Doamne, Dumnezeule, Iona! Îmi rupi sufletul! - Al meu e țăndări! - Ce mă fac eu cu tine, Iona? De ce suferi ca un câine? - Voi erați la început o pereche, tu și Mioara, apoi, de nevoie, ați ajuns două, când am apărut eu erați într-o continuă mișcare, mi-au trebuit câțiva ani să vă descopăr secretele stilului vostru inconfundabil de viață, aveam senzația că mereu eram în urma voastră, câțiva ani mă bucuram doar să te văd, dar mereu simțeam că mă evitai, mă ocoleai, eu mulțumindu-mă cu foarte puțin, apoi când te-am atins prima dată n-am reușit să învăț senzația, aveam s-o uit foarte repede, nu s-a repetat prea des, după ce m-am îmbolnăvit, înainte de boala ta, mă gândeam că nu vei mai rămâne cu mine, dar tu ai rămas, iar acum mi te răpește viața, definitiv, cursa mea de urmărire ia sfârșit, mă pot odihni, și mă voi odihni, îmi proiectez deja obeliscul. - Eu nu mai joc, gata, e prea sadic jocul ăsta, în condiții normale ar fi atrăgător, dar cu atâția bolnavi în trupă, nu are niciun rost, pentru mine și Iona nu-i potrivit, e prea dur! N-am încercat niciunul s-o oprim, povara răscolirilor în trecut ne speria pe toți, am urmărit-o în liniște ridicându-se de la masă, mergând la garaj, de unde a revenit cu un coș de nuiele și o foarfecă mică pentru tăiat trandafirii.