Nefericiților nu le e frică de moarte, vol.I, Vieți paralele

Dimineaţa am citit pe fugă o scrisoare minunată, care mi-a arătat că am reuşit să-i deschid cufărul cu amintiri.! "Dragul meu,     Mă întrebam ce s-a întâmplat cu tine. Eram foarte curioasă ce ai păţit. Azi am vrut să te sun să văd cum a fost concertul, dar m-am gândit că dacă nu ai putut să te duci îţi voi zgândări rana şi am renunţat. Am fost la un pas să vin şi eu la concert. Eugen chiar m-a trimis, dar ceva m-a oprit. Nu ştiu ce, poate teama că te voi întâlni, şi dacă eşti supărat pe mine, va fi o întâlnire nu prea plăcută.     Mă bucur că a fost un concert special pentru tine. Mă bucur că eşti bine, fizic, că nu te-a călcat nicio maşină, că nu ai căzut în niciun canal, că nu ţi-ai rupt nimic.     Citind ce ai scris, ştii care a fost primul meu gând? MARIA! O Maria masculină, tu eşti Maria mea. Diferenţa este că eu sunt un ... optimist, cu gândire pozitivă, cu bucuria fiecărui gând, cu dragostea fiecărui sentiment. Eu  "te iubesc" îmbrăcându-te în "roz", te împing spre lumină,  privesc adevărul dintr-un unghi deschis larg în care te aştept cu braţele deschise.     Povestea mea nu este povestea unui sacrificiu şi ai sesizat bine asta. În timp, când vei afla mai multe despre mine, poate mă vei judeca,  poate o să-ţi schimbi părerea , o să mă condamni, o să vezi că poate fac totul pentru că mă simt vinovată.     Te întreb un lucru. Poţi iubi mai multe persoane cu o intensitate comparabilă? Poţi să te simţi fericit lângă fiecare persoană, să iei de la fiecare bucuria pe care ţi-o oferă şi să dai de la tine ceea ce are nevoie să primească pentru a fi fericită?     Ai trăit asemenea experienţe pe viu, nu în ceea ce ai scris, nu prin personaje imaginare? Eu am avut câteva experienţe de genul ăsta şi una chiar foarte intensă. Cred că de aici vine sentimentul de vinovăţie. Cândva, în urmă cu nişte ani, unii ar spune că am trişat, că am înşelat, că am călcat alături de punte, astea sunt expresiile, nu? Eu consider că m-am împărţit frumos şi am adus fericirea în sufletul unui om care merita totul de la viaţă, fără să iau nimic din ceea ce ofeream celor de acasă. Cei de acasă nu au simţit nicio frustrare, nu au fost lipsiţi de nicio mângâiere , de nicio clipă de iubire.     Acum, pe ultima sută de metri poate că, undeva în adâncul sufletului meu încerc să răsplătesc acele momente când zâmbeam unui gând interior, când ochii mei străluceau pentru o clipă care trecuse în urmă cu câteva ore, când pulsul meu era accelerat de la strângerea de mână la despărţirea petrecută cu o zi înainte. Atunci, Eugen era atât de ocupat încât nu vedea asemenea lucruri.      Îţi aminteşti asemenea trăiri, ai asemenea trăiri, ai emoţii de genul ăsta?     Dacă răspunsul este da, eşti SALVAT!!!!! Eşti viu şi misiunea mea este uşoară, chiar foarte uşoară.     Dar, mesajul din ultimul mail este foarte întunecat, eşti plin de ură. Cuvântul tău, cuvântul care te descrie pe tine, sufletul, sentimentele tale, este ca o  lamă de cuţit, ca sabia unui samurai şi dacă nu facem ceva, am senzaţia că te vei răni, sau vei răni pe cineva.     "Maria"! vrei să am grijă de tine? "Maria"! vrei să-ţi încălzesc sufletul în palmele mele, să-l pun lângă inima mea şi să-l molipsesc de bucuria mea, apoi să-l pun la loc şi să vedem dacă transpiri fericire?     Cuvintele sunt de uşor de manevrat, pot fi atât de uşor interpretate, pot să îţi dea o imagine atât de deformată despre lucruri care au o importanţă deosebită. Dacă le laşi să plece, dacă le dai voie să fugă, îţi pot face rău şi ţie şi mai ales celor către care pleacă.     Spui "băboi" cu ură şi răutate. Daca aş privi lucrurile dintr-un unghi mai îngust, ştii ce aş putea să văd? UN BĂBOI urâcios, încărcat de răutate, care scuipă  şi aruncă blesteme, pe care l-aş ocoli şi de la care mi-aş întoarce privirea. Nu vrei să ajungi să generezi o asemenea imagine, sunt convinsă. Trebuie să vrei să lucrezi la asta, şi eu vreau să te ajut să îmbunătăţeşti lucrurile.     Pot să spun asta pentru că sunt prietena ta şi un prieten te poate pălmui pentru a te aduce la realitate şi apoi te poate îmbrăţişa, pentru că te iubeşte.     Am deja câteva idei, şi în următoarea perioadă le voi pune în aplicare. Vreau să-ţi spun o mulţime de lucruri, aş vrea să putem sta să povestim ca două babe, dar mă gândesc că stând faţă în faţă nu ne-am mai deschide sufletele la fel ca în faţa paginii albe care parcă aşteaptă să ne soarbă vorbele. Îmi place să scriu cu caractere asemănătoare scrisului de mână, scrisorile mi se par mai intime şi mai apropiate de suflet dacă le scriu cu mâna. Citesc şi recitesc mesajele tale şi mă gândesc cum am ajuns să ne facem confidenţe, când ne cunoaştem atât de puţin şi până acum avem doar câteva lucruri în comun. Crezi că oamenii se schimbă pentru că tu vrei să-i schimbi sau pentru că tu ai nevoie să fie altfel? Îmi dau seama că nici tu nu te vei schimba pentru că vreau eu să te schimbi. De fapt este opţiunea ta dacă te schimbi sau nu, este viaţa ta şi o trăieşti cum vrei tu şi cum crezi tu că este bine pentru tine. Mi-ar plăcea să ştiu că am avut un rol în viaţa ta, desigur un rol pozitiv. Îmi place să mă alint, să îmi amintesc de tinereţe, să fac lucruri care să aducă zâmbete pe chipul celor din jurul meu. Nimic nu-mi dă mie dreptul să comentez despre plăcerile tale, despre frustrările tale, despre nervii tăi sau hobby-urile tale. În ultimii ani am învăţat să respect dorinţele celor cu care interacţionez. Fiecare are dreptul să-şi decidă drumul, viaţa, felul în care îşi consumă timpul, în care îşi cheltuie banii, felul în care trăieşte, mănâncă, se distrează. Dacă îmi dai voie să merg alături de tine şi dacă îmi ceri părerea, îţi spun ce gândesc, îţi spun care este soluţia pe care o văd sau te ajut să găseşti soluţia cea mai potrivită, că cea mai bună nu cred că am putea să spunem că am găsit-o. Înţeleg că eşti trist şi supărat, şi crezi că în comparaţie cu mine ai multe motive să fii dezamăgit şi frustrat. Eu spun că nu ai dreptate. Fiecare avem propria poveste şi propriile necazuri şi probleme care, crede-mă, privite prin prisma proprie sunt cele mai triste, grele, fără soluţie. Toate sunt ale mele şi sunt cele mai importante. Maimuţa ta este mult mai mică şi mai uşoară decât a mea. Hai să-ţi spun o poveste. Am fost primul copil într-o familie de oameni modeşti, tatăl meu a fost şofer şi mama, care avea patru clase, a fost până la căsătoria cu tata, servitoare, apoi a învăţat diverse meserii, şi, într-un final, a ajuns brodeză. Cred că am destul de mult de la ea, pentru că îmi dau seama că a fost deosebit de puternică, nimic nu a doborât-o, mereu a găsit soluţii pentru problemele familiei, mereu a făcut bani, lucrând uneori zi şi noapte, dar făcea totul cu pasiune, cu suflet, cu dragoste. Cânta în timp ce lucra, deşi nu avea talent pentru asta, cânta pentru ea, pentru plăcerea ei. Găsea bucurie în lucrurile simple, în a face o plăcintă, în a descoperi un model nou pentru broderiile ei, în a vedea un film indian. Îi plăceau filmele indiene. Considera şcoala o pierdere de vreme pentru o fată. A vrut tare mult să mă facă frizeriţă. Am moştenit talentele ei, îmi place să fac lucru manual, dar nu am vrut să trăiesc din asta. Şi aş fi fost o frizeriţă bună, dar fără imaginaţie. Pot să mă coafez singură, dar nu aş fi câştigat niciun concurs. Ştiu să fac un tort bun, dar nu ştiu şi nu am răbdare să-l ornez pentru expoziţie. În schimb, cânt pentru mine şi pentru bucuria cântecului, dar numai când nu este nimeni în preajmă. Pun suflet în tot ce fac şi când nu-mi place să fac ceva nici nu-mi iese. Dar găsesc puterea de a-mi induce pasiunea pentru ceea ce trebuie să fac şi până la urmă tot îmi iese. Nu renunţ la prima încercare, perseverez până îi dau de capăt sau mă lămuresc că nu are rost, că nu-i pentru mine. Toate astea le am de la mama. Era ca argintul viu. Zicea “până faci tu o dată, fac eu de zece ori”, eu râdeam şi îi spuneam “ bine, fă tu de zece ori, că eu mă duc să citesc”. Puterea mea de a trece peste greutăţi, de a găsi soluţii, de a nu mă da bătută, de a mă ridica după fiecare trântă cu viaţa, toate le am de la mama. Şi totuşi relaţia profundă a fost cu tata. Mă întreb care a fost relaţia ta cu fiica ta? Poate îmi vei povesti cândva. Şi poate îţi voi putea spune cum gândeşte o fiică în relaţia cu tatăl ei. Sunt lucruri pe care nu le poţi înţelege dacă nu le-ai trăit. În paranteză îţi spun că un bărbat m-a ajutat să înţeleg cum gândiţi voi relaţia de cuplu, şi practic, mi-a salvat căsnicia, deşi ar fi avut interesul să o destrame (sau poate nu?) Ţi-am spus un început de poveste. Să-mi spui dacă să-l duc mai departe, sau nu. Vei citi asta dimineaţă, deci să ai o zi bună!"