Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Arevahar - Actul IX

act final

5 min lectură·
Mediu
Personaje:
-Un preot tânăr. Este așezat pe scaunul cu trei picioare. Nu va schița nici un gest. Poate fi considerat parte din recuzită.
-Un muribund. Este întins în pat, acoperit cu o pătură albă de lână.


O cameră cenușie, strâmtă, scundă, realizată din carton pe o mică suprafață din scenă. Peretele pe care ar trebui să fie ușa lipsește, acea latură a camerei este lipită de marginea scenei. Singura fereastră, opusă publicului, situată înspre apus, este acoperită cu obloane din scânduri prin crăpăturile cărora, câteodată, intră câte o rază de lumină și sunete.
Mobilierul este sărăcăcios. Un pat, un scaun din lemn cu trei picioare, o noptieră, o Biblie.
Restul scenei este o pădure înzăpezită. Un bătrân îmbrăcat în pânză de sac urcă cu greu prin zăpada afânată. Alunecă, se sprijină în mâini înfigându-și degetele în pământ, și continuă să meargă lăsând în urma sa o brazdă adâncă de frunze și noroi. Din când în când se reazemă cu spatele de trunchiul unui copac și, sprijinindu-și ceafa de scoarță, respiră obosit, făcând ca aburii grei să i se aștearnă pe față acoperindu-i cu promoroacă mustața și barba.



Muribundul: Primele păcate le-am săvârșit visând. Eram un mic Dumnezeu care însuflețea lucrurile moarte. Știi, părinte, visele alea din copilărie în care pe capătul dormezei călărești alături de Winnetou și care, mai apoi, odată cu înaintarea în vârstă, te fac să te crezi undeva în buricul lumii, un erou de care numai el însuși are nevoie pentru a supraviețui propriei banalități.

Între timp, bătrânul din fundal a terminat ascensiunea. A ajuns într-un loc unde nimeni nu poate descrie ce se întâmplă. Muntele este retezat pe orizontală și, în loc de vârf, începe imaginea în oglindă a muntelui, din locul până unde a ajuns bătrânul și până la poale, unde, se vede o altă îmbinare ca în oglindă, un șir infinit de trunchiuri legate între ele romboidal. Bătrânul își continuă drumul urcând la vale sfidând legile atracției gravitaționale, agățat de coasta muntelui ca de un tavan.
În camera de carton intră pulsații de lumină în ritmul inimii bătrânului. Luminează fețele celor doi protagoniști din direcția opusă, a publicului.


Muribundul continuând: Idolii copilăriei, cu care împărțeam bucatele zilnice, și-au revărsat personalitatea peste toate câte mă înconjurau, ascunzându-mi realitatea. Totul era desăvârșit, toate erau albe. Lumea avea pentru mine până mai ieri carnalitatea himerică pe care eu i-am creat-o cu abilitatea unui iluzionist exersat. O clipire din pleoape și toată amăgirea pe care o acumulasem în copilărie se așternea peste fapte și lucruri modificându-le esența, aducându-le în lumea fantasmelor în care puteam supraviețui.
Matur fiind, elevasem doar forma expresiei. Valențele se mulau grandios pe toate nimicurile, făcându-le să strălucească. Efemeride aurii. Cântam din fluturi epopei, îmbrăcat în cămașă roșie.

Bătrânul din fundal moare subit. Camera de carton își mărește dimensiunile până ocupă toată scena. Peisajul din fundal se reduce la a fi o sferă de sticlă plină cu apă sărată. Dacă ar fi mișcată, sfera ar imagina o ninsoare peste trupul unui bătrân mort pe marginea unei cărări de munte. Cele două personaje de pe scenă nu și-au mărit dimensiunea, doar camera și obiectele au suferit această transformare apărând în ochii publicului așa cum și sunt, supradimensionate în raport cu cele două personaje. Preotul stă turcește pe un gigant scaun de lemn cu trei picioare iar bătrânul se pierde undeva în lenjeria sordidă a patului ca într-o mlaștină. Lumina necesară continuării actului este difuză și se pare că radiază din Biblia de la căpătâiul muribundului.
Se produce o schimbare și în public. Toți spectatorii realizează că se cunosc unul pe altul. Se salută pe tăcute, din cap, părând astfel că toată sala este plină de valuri sau de sărutul păcii.


Muribundul continuă (încercând să-și scoată capul din lenjeria patului): Dintr-o dată, nu știu când și cum s-a întâmplat, mi-am înțeles singurătatea. Toate prieteniile mele nu existaseră. Iubirile mele nu existaseră. Copiii mei nu existau. Toate erau scrise de mine într-o carte în care crezusem până atunci ca în Biblie. Cuvinte.
Știi, părinte, s-a întâmplat ca într-o dimineață când deschizi ochii și nu recunoști locul în care ai dormit. Lumea de până atunci a dispărut ca un vis. Se reducea la o cameră cenușie, strâmtă, scundă, din carton, al cărei perete, pe care ar trebui să fie ușa, lipsește, acea latură fiind lipită de marginea unei scene. Din public mă priveau toate amintirile, stând una lângă alta, nemișcate, curioase, savurând ultima mea reprezentație, sătule și ele de viață, fiind conștiente că vor dispărea odată cu mine. Iată-mă aici.
Privește-mă acum, părinte, pe moarte, îmbrăcat în cămașa mea roșie peticită, asistat de trecutul personificat. Hai să-i întrebăm pe cei din primele rânduri unde anume în aburul pe care îl reprezintă se localizează durerea. Privește-i pe fiecare dintre ei în ochi și întrebă-i dacă mă eliberează, dacă mărturia lor este suficientă mântuirii.

Ajuns aici cu această scriere, Ioana mă împiedică să dau cărții un astfel de sfârșit trist. Degeaba îi spun că ea se găsește în public și că acum, în acest act, nu îi revine nici o replică. Vrea să schimb sau să adaug cel puțin un act care, gândesc eu pe moment, s-ar putea intitula: adevăratul act final.
Protagoniștii mă privesc nedumeriți din cauza schimbării de ultim moment a scenariului. Muribundul, profitând de pauza neprevăzută, cheamă machiorul pentru a-i întări tușele șterse de transpirația provocată de lenjeria imensă de lână a patului. Preotul se retrage în culise pentru a fuma o țigară, mișcându-și membrele amorțite de inactivitate. Fiecare dintre spectatori așteaptă deznodământul, sperând că poate, într-un act viitor, va avea o replică proprie, dizolvând anonimatul și iminenta neființă ce va surveni odată cu dispariția muribundului, a bătrânului sau odată cu finalul acestei cărți.


Sfârșitul actului final






0146528
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
949
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Paul Bogdan. “Arevahar - Actul IX.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-bogdan/proza/237677/arevahar-actul-ix

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
durerea se afla drept in față
am stat in ultimele rinduri
in amintirile tale
e ceata multă in lume
se va ridica
incerc sa imi cumpar tocuri sa calc între
--------
cețuri
noroc și tie
mi-a placut realizarea unui murinbund
si
a
celor din primele rinduri
0
@andu-moldovanAMAndu Moldovan
Un text care mie mi-a amintit de locul de unde am pornit candva, acum doua mii de ani si ceva. O constructie inchegata, un logos \"vascos\" care ma face sa pun pariu ca Pan nu si-a recomandat textul asta el insusi :-)
Totusi am identificat in unele pasaje o anumita \"pretiozitate\" care ar merita eliminata pe viitor... timpul nu este inca pierdut. O lectura de zile mari, cum sunt aceste zile de post
Andu
0
@fluerasu-petreFPFluerașu Petre
Interesant acest text, profund... Am gasit aici multe semne de intrebare, multe lucruri nespuse...

imi place foarte mult finalul

petre
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Mi-a amintit plăcut de piesa \"Săptămâna luminată\", r. Mihai Mănuțiu, cu un halucinant Marius Bodochi în rolul Muribundului, amintind de un Christ încleștat într-un ultim efort expiator.

Spectatorii aveau scaunele plasate chiar pe scena teatrului clujean, participanți la o tragedie ce transgresa cadrele convenționale ale jocului actoricesc.
În final s-a ajuns cumva la apropiere asemănătoare cu acea din pasajul \"se produce o schimbare și în public. Toți spectatorii realizează că se cunosc unul pe altul\".

În lumea caleidoscopică, de o \"carnalitate himerică\" amintind opera unui magician, toate destinele par \"sfere de sticlă pline cu apă sărată\" ce ar putea \"imagina o ninsoare peste trupul unui bătrân mort\". Rămâne să descoperim ochiul ce ne privește în nimicnicia noastră splendidă.

Paul se mișcă într-un univers blagian de simboluri încă vrăjite, tulburătoare, ce mai au puterea de a răscoli psyche-ul lectorului. Lucru rar astăzi, când toate reperele axiologice sunt dinamitate constant.
Spor la scris și inspirație!

P.S. Andule, ziceai mai sus: \"Un text care mie mi-a amintit de locul de unde am pornit candva, acum doua mii de ani\".

Vrei să sugerezi că Paul se află acolo unde te aflai tu acum mii de ani, și că tu de atunci ai progresat?
Tot nivelul ăla te râcâie, bată-l hybris-ul?
0
\"Un preot tânăr...\", \"Un muribund\" - două personaje simbol se ivesc în fața cititorului-spectator. Un cadru regizoral remarcabil, un talent, o expresie ce te pune pe gânduri: \"...dacă mărturia lor este suficientă mântuirii.\"
19.03.2007
0
@andu-moldovanAMAndu Moldovan
Eu voiam sa zic ca acum circa doua mii de ani am pornit pe lungul drum al credintei crestine... ma rog, tu daca ai inteles altceva este probabil vina mea care nu vorbesc suficient de clar uneori. Si mie mi-a placut textul, fara nicio legatura cu nivelul.
Andu
0
Distincție acordată
@felix-nicolauFNfelix nicolau
dereglara dimensiunilor, variatiile de ecleraj, spargerea ramei scenice si insertiile biografice cu rol textualist, fac din actul 9 o bijuterie postmodernista. sunt si nuante expresioniste si chiar suprarealiste, care nu fac decat sa intensifice tensiunea subiacenta a unui text dictatorial. as zice ca e un gala galaction cartezian
0
@serban-georgescuSGserban georgescu
a-și supraviețui banalității?

a-și supraviețui banalității??

a-și supraviețui banalității???

paul ce dracului se intampla?

ai renuntat si la gramatica?

0
IPioan peia
a își supraviețui propriei banalități. pare corect \"a-și...\"
sau nu am înțeles eu obiecția?
0
@serban-georgescuSGserban georgescu
domnilor

in limba romana pe care o stiu eu si in contextul dat se spune

ori \"a supravietui propriei banalitati\"

ori \"a-si supravietui\" (sie insusi) si atat

dar, oricum, ce mai conteaza

nu ma luati in seama
0
@paul-bogdanPBPaul Bogdan
Șerban, corect! Mulțumesc!
0
IPioan peia
deci: corect, într-o o exprimare firească, este: a supraviețui propriei banalități. dar ce mă împiedică să lecturez și așa: pentru a-și supraviețui (sieși), ca și cum \"pentru sine\" ar face acest lucru? acum îmi este evident că paul nu a avut în vedere o astfel de subtilitate de exprimare, contextul însă nu exludea la modul absolut o astfel de alternativă.
0
@paul-bogdanPBPaul Bogdan
Ioan, nu a existat o intenție. Fraza chiar acest lucru spunea dar, în momentul când un cititor acuză o dificultate de percepere, prefer să aduc textul cât mai aproape de înțelesul general.
0
@serban-georgescuSGserban georgescu
nici-o dificultate de percepere

cu prietenie...
0