Poezie
A păși
1 min lectură·
Mediu
Am învățat să merg rănindu-mi picioarele,
coatele,
mai apoi inima și gândul,
ștergându-mi lacrima de neputință,
de neștiință.
Am făcut răni fără frică în pământ
și în suflete
cu căderile mele înalte,
am săpat fântâni în oameni
și le-am furat ciutura lăsându-i plini de sete,
plini de rănile mele și de pete.
Am învățat să merg greu,
de parcă Dumnezeu
îmi stătea pe umeri și-mi spunea,
demiurgul:
zboară cu dreptul,
zboară cu stângul,
iar eu plin de vină,
mergeam arând până la genunchi
brazdă seacă în tină.
Iar atunci
când pasul mi-a fost atât de măsurat
încât să nu mai ating,
pășind,
coroanele copacilor sau sufletul tău,
omule,
m-ai lăsat singur,
ca un mugur de știință,
de conștiință,
de frică,
de rană.
Pan
16.01.2003
074862
0
cu mainile intai,
apoi cu picioarele
si la urma
cu miezul fiintei mele.
In vis, unde
poti fi ceea ce stii ca esti
in adevar,fara masti,
fara durere
si fara teama ca m-as putea rani
in spinii drumului
ce trebuie sa-l strabat...