Poezie
Doamnă
<b>Cameliei</b>
1 min lectură·
Mediu
Te trezești în fiecare dimineață
cântând doamnă,
fremătând doamnă.
Nici nu ai putea altfel,
este felul în care ești tu femeia lui,
nu a oricui.
Îl privești cum face ochi
plin de importanță,
cum întinde după tine mâna
din zori și până în seară
și iar până în zori,
cum te vede întotdeauna zâmbet
și niciodată nu dori.
Ești floare doamnă,
ești soare doamnă,
mereu iți șade roua pe față,
veșnic
razele ochilor tăi îl răsfață.
Câteodată mai fugi și tu,
nu cu tremuratul,
nu gândul,
nu ca vântul.
Fugi cătinel,
gingaș,
niciodată plecând de lângă el.
Te mai bucură și alte frumuseți
decât cele obișnuite,
însușite.
Mai cade pe tine câte-o pană,
câte-un fluture,
câte-o ascunsă rană.
Zâmbești cochet,
te bucuri discret,
plâpând-rebel
și,
apoi,
repede-repede te pitești iarăși în el,
rușinată,
nevinovat vinovată,
îmbujorată de „nu mai fac altă dată”
ce nici n-ai făcut.
Doamnă-doamnă,
primăvară, vară, toamnă și iarnă,
anii lui,
viața lui,
nu a oricui.
Pan
12.11.2002
054856
0
Cu plecaciune, Herr Pan.