Popescu Mihai Nicu

ce daca scriu in stilul vechi, si multor nu le place, merg rimele perechi-perechi, dar in ureche parca-s ace... eu nu disper cum o fac altii, nici nu ma cred prea stiutor, incerc sa imi

nu stiu zau ce ma voi face, de-s tratat fara de stima, mai incerc;ca sunt vivace, poeziile cu rima...

si ce daca lumea-i rea, eu imi vad de ale mele, ma confrunt cu viata grea, apoi scriu doar rime grele. si ce daca greu se misca, toul in aceasta tara, ma gandesc adanc la frisca, ca e dulce,

Lumea parca se intoarce, Totul e cu susu-n jos, Nu stiu maine ce voi face, Fiindca totul e pe dos... Primavara rece-i vremea, Iarna-nmuguresc copacii, Zorile isi pierd genunea Ce-o

Tu esti ca mierea:dulce si buna, Si parul ti-e galben ca spicul de grau, Iar ochii tai verzi,frumoasa mea zana, Sunt limpezi ca apa de rau. Ai pielea mai alba si fina, Si buzele rosii ca doua

Lui M_lupisor,un comentariu... Si zise el :\"a fost ca dracul\"! iar eu ii spun,malitios, uite alaturi bolovanul,funia si lacul, nu trebuie decat sa sari cu capu\'n jos...

ma cutremur azi de ras, ascultand pe \"carcotasi\"... nu incerc sa fac vreun pas, sa-i intrec...zau, sunt codasi!

Sunt bolnav... Bolnav de luna care-si picura lumina prin infinitul instelat al noptii... Bolnav de soarele ce-si mangaie cu lungile-i degete de raze copiii-ncrezatori in viata... Bolnav de

O,zana blanda,blonda, Cu ochii mari,caprui, O,tu zeita sfanta, Nu vreau sa pleci...Ramai! Ma pierd in nestiinta, In neguri ma scufund, Mai lasa-mi o speranta: Revino in curand! Cand tu

nu stiu eu epigrame de pot scrie, incerc acum sa-ti urmez sfatul... mai bine-ncerc sa scriu o poezie, caci de-o citesti,zau,nu te doare capul...

gandeam ca,in sfarsit,a venit vara, si ghioceii infloresc, dar inca ninge-n toata tara, iar soarele nu il zaresc... mai ce viscol fuse!ce polei pe drum vazui,sa cred nu-mi vine, zau ca imi

sa traiasca astazi vinul, ce mi-l torni tu in pahar! fericit sunt eu,strainul, ca nu-l \"botezi\",carciumar! cu muscatul meu pe masa, ma gandesc la ce a fost, nu vreau sa mai plec acasa, ca

la revedere draga mea, iti spun acum eu abatut... vei fi mereu dragostea mea, pacat ca ai facut ce-ai vrut... nimeni pe lume nu putea, sa ne desparta de-ar fi vrut, dar tu iubito mi-ai rupt

de versuri scriu,sa stiti acum, o fac pentru ca-mi place, le scriu cu rima,nu stiu cum, asa cum multi nu o vor face... de ce oare nu va plac, poeziile cu rima? nu stiu zau ce sa mai

sunt singur,trist,indragostit...si nu stiu ce sa fac, cand suntem numai noi pe strazile pustii; desi nu vreu,ma simt stingher si tac, in loc sa te indemn la nebunii... imi doresc mereu cand

din butoiul gol de bere, ma priveste-un soricel, in ochi mi se uita,cere, un pahar sa bea si el... nici pisica nu se lasa, tot da roata la ulcica plina ochi cu vin de masa, simt c-ar vrea

copacii plang cu frunze iar, de vantul toamnei se-nfioara, lemnul se tramsfora-n jar, ca e tare frig afara. peste blocuri,norii grei, se aduna rotocoale... eu acum, la gura sobei, stau

și tu, stimată domnișoară, nu ai simțit că te iubesc, să știi, cuvintele nu se măsoară, acum eu fug, mă lecuiesc! și am crezut cândva, nebun, da! am crezut în tine! vroiam să-ți par așa, mai

a fost frumos când ne-ntâlneam, ca niște porumbei, doar noi, nu voi uita cum ne iubeam, și cum stăteam de vorbă goi… și niciodată n-o să uit, că tu m-ai pus pe planul doi, și îți voi aminti

ochii-ți lunecă în jos, te-nroșești și-ți stă frumos, ești cuprinsă de fiori, când primești un braț de flori, de la el… te iubește și-l iubești… dar tu taci și nu-i vorbești, când cuprins

A fost… ai avut iubire pură, cum mai rar astăzi găsești, și-n această conjunctură, n-ai știut s-o prețuiești… ești o fire capricioasă, vrei să ai tot ce-ți dorești… n-ai gândit, frumoasă