paul blaj

intri dar apa nu primește piatra nu aude cercurile-cercuri foșnetul lor în mine timid le privești chipurile imagine în cafea prin imagine jumătate afară jumătate în sine amară fără să

Gabrielei m-aș îmbrăca în toamnă să vin a te culege desăvârșită mie de soarele-mi din frunte va crește neascunsul îl vom subînțelege mă voi certa cu pomul un somn de amănunte eu sunt

iubesc sânii tăi mirosind a zăpadă privim gândul lumii cu ochi de monadă în cercul acesta păzit de Morfeu închină-te mie și fă-mă ateu! să treacă un secol de luptă cu vina da vino!

acest poem nu are nicio legătură cu tine îmi spuse apoi se depărtă apusul o învăluia ca un viol își supse un deget cu fața spre mine râse zgomotos apoi chicoti doar aerul îi perfora hainele

doar tu știi cum este prietene, când îți ieși din ce ai mai scump și limpede în tine, cu miezul în bătaia vântului sanguin, și vene și culoare și sunete și atrii lumini și armonii conduc a

8 ani am mers pe același drum întins de case vechi spre școală, luam semințe prăjite de la o tanti care nu manipula sondajele, avea gardul verde, ea îmi umplea buzunarele uniformei. când

la o terasă umbroasă ca o declarație de iubire mă soarbe cu înghițituri mici dimineața. un cerșetor orb cu sunete aspre îmi spune povestea lui de dragoste. astăzi, sunt impresionat

tu dormi și eu îți prizez visele, le trag adânc în piept până mă simt extaz, electricianul acela îți zâmbise ca o șurubelniță izolată, vezi, sunt gelos, pentru început, și trag mai adânc

tăcem amândoi aerisim camera mi-ai pus termosul în bagaj te-am strâns în brațe cam asta a fost ninge puternic trenul sunetele ritmice închid ochii mă pătrunde căldura la iași s-a