ovidiu todoran

Când soarele nu răsare din mare, când iubirea e suspectă de niște hormoni, când cel ce mă însoțea — vorbesc serios — pe la doi ani m-a părăsit, diminețile sunt prea cețoase pentru atâtea

Trebuia să te recunosc. Umblai mereu prin visele mele. Pe peron mă uitam, cred, după tine. Trebuia să te găsesc după ciorapul drept, ros la un colț. În Rapid Eye Movement erai aproape

Ne vedem o dată pe săptămână, îți întorci privirea-n goluri de apă, singur mă arunc în timpurile lungi. Le-ncarc cu ce m-am dorit dinainte, cuvintele nopții, iar repetate. Două Fecioare se

Ne îndrăgostim mereu. Altfel ne-am plictisi de meciurile de fotbal și de mașinile Dacia. Așa că, în fiecare zi, aștept un zâmbet nou, prima încercare de a rămâne în privirea ta. Timpul se dilată

cuvintele ies din noi de plictiseală preferă să fie lovite de taste decât să aștepte pe banca din hipotalamus la crucea de pe stradă au descărcat o grămadă de bușteni în fiecare zi se poate face

Am fost fiu rătăcitor. M-am luat la trântă cu îngerii și cu sfinții, iar Tu, Doamne, erai prea departe. M-am târât apoi spre firimiturile de sub masă, întinzându-mi sufletul după o

învierea din fiecare respirație scoaterea din stricăciune a lui Iona plânsul lui David și al meu cuvântul lui Isus luat pe arca lui Noe profeții care țin focul adevărului aprins zidarii grăbiți

m-am făcut poștaș intru în toate cutiile poștale am trimis o scrisoare – cu tine în rândurile neterminate schimb străzi, cutremure, anotimpuri îndoi puțin legile fizicii poate suntem sub același

ajuns acasă după atâția ani prea devreme nu voia să deranjeze stătea pe scări și le număra întruna una două trei patru... când soarele l-a lăsat a încercat să treacă

Vedeam adevărul doar în ceață. Doar urma mea care te îmbrățișa. Picăturile se săturau de plimbările noastre, coborau încărcate de nopți adânci. Tăcerea își împingea malurile mai aproape de

Am citit cartea albă. Îngerii numerotau paginile. Cuprinsul le căuta. Literele fragile se adunau în cuvinte. Cuvintele porneau în galop spre scriere. Titlul le îmbrăca pentru bal și erau

omul a tot mers înainte cu rucsacul uzat, plin de umbrele celorlalți. Fiecare pas al lui le părea o rătăcire, ca și cum ar fi știut încotro nu trebuia să meargă. Din când în când scria câte un

Azi e ziua mea. M-am trezit mai devreme și mi-am adresat felicitări. Trandafirii din fața casei mi i-am dăruit. Creșterea natalității, dorită de marele strateg, i-a făcut pe mama și pe tata să mă