Poezie
Planuri pentru azi
1 min lectură·
Mediu
De dimineață mă duc și pe la biserică.
Cică au adus un sfânt.
Dau și eu niște pupături,
poate fac zgomot în cer.
O să prind ceva curaj
și o să-i spun șefului
să-mi mărească leafa.
Cu patru sute de lei
fac aproape un plin pe lună.
Pe la cinci intru într-o librărie
să văd dacă au făcut loc pe raft
pentru Nobelul unui român.
Îl aștept...
Nici nu mai întreb al cui.
Ei o să-i duc un buchet de flori.
Precis își va pune întrebări.
Își va deschide poșeta
să vadă dacă are rujul la ea.
Când ajung acasă, o să fac un duș.
Tot zumzăitul ăsta
să se înece
în picăturile aproape reci
ale obișnuinței.
1014
1
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ovidiu todoran
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
ovidiu todoran. “Planuri pentru azi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-todoran/poezie/14206464/planuri-pentru-aziComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
