Poezie
Timid se înalță lăstarul
ciclul Primăvara
1 min lectură·
Mediu
Timid se înalță lăstarul
Pe lângă cumplitul troian,
El trece spre ceruri hotarul,
Pornit din adâncuri, mai an.
Încet își întoarce privirea,
Văzând doar omături în zare,
În muguri își mută uimirea
Sclipirii din albul cel mare.
O rază de sus îl veghează
Prinzându-l în calda-i lumină.
Ãst timp, norii negri se-așează,
Să tulbure bolta senină.
Dar soarele cald îi zâmbește
Și-i spune: - Fii tare copile !
El neguri apoi risipește,
Gonindu-le-n zare, umile.
- V-ajunge ! Pe-a cerului față,
O iarnă ați stat, însă azi
E vreme de nouă viață !
Și năruie neaua din brazi.
Zăpada căzută-l înclină
Și-l face să geamă amar,
Dar vânturi îl fac să-și revină
Plăpândul lăstar de stejar.
Cu-a soarelui daruri pe față,
Desface o pată de verde,
Văzând prin lumini ca prin ceață,
Omătu-n pământ cum se pierde.
Și-nalță omagiu spre astru
Frunziș împletind înmiit.
- Copac mă înalț spre albastru,
Puternic, prin ani împlinit.
001.452
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Oana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Oana. “Timid se înalță lăstarul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/173595/timid-se-inalta-lastarulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.