Poezie

Unei necunoscute

1 min lectură·26 martie 2006

Mediu

Între noi doi n-a fost decât tăcere

Și poate nici atâta. În zadar

Privirea mea țesea o mângâiere

De care în mod sigur, n-ai habar.

Am adulat în taină părul galbăn

Curgând pe umeri ca într-un poem.

Și ochii tăi căprui fără de samăn,

Ce s-au ascuns în sufletu-mi boem.

Când ai surâs s-a stins parcă deodată

Întreaga larmă ce ne asuprea.

Acum sunt trist și aș mai vrea o dată,

Un zâmbet să reverși asupra mea.

Dar nu-i nimic, a fost doar o părere,

Un gând hoinar în trenul ce fugea.

Priveam tăcut și-o așchie de durere

Mă provoca să-ți spun ce mă ardea.

Tu n-ai să știi că-n drumul către casă,

Un cetățean ce sta într-un ungher,

Picta alcătuirea ta aleasă,

Sub aparența unui om stingher.

001.461

Ovidiu Oana. “Unei necunoscute.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/173467/unei-necunoscute

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.