Poezie

Ghiocelul și vântul

ciclul Primăvara

1 min lectură·21 martie 2006

Mediu

Azi am pătruns sub mantia albită,

Peste natura toată risipită.

Să cat sub patul putred de frunzișuri

Cum germinează viața-n ascunzișuri.

- Hei ! m-a strigat deodat` un ghiocel.

Ajută-mă de vrei, căci măricel

Nu-s de ajuns să ies sus la lumină !

Putere n-am destulă-n rădăcină !

Suflând în pojghiți, drumul i-am croit

Și puiul de lumină-a răsărit

Îțind scufia-i albă înspre ceruri.

Dar, zgribulit, s-a-ntors pișcat de geruri.

- Vai mie! Vai de mine! Ce mă fac?

Întreabă ghiocelul un gândac

Ce somnolent mișcase doar un pic.

- La ce-i afară, nu mai fă nimic !

Rămâi la locul tău și fii deștept

Și ia-te după mine! Eu aștept

Covorul alb, de tot să se topească,

Și astrul, gerul tot să-l risipească !

Și-a strâns corola dalbul ghiocel.

- Așteaptă până-i fi mai măricel !

I-am spus eu, vântul, și-am plecat pe-afară:

- De-abia-n trei zile fi-va primăvară!

Și doar atunci arată-te la față !

Vestește abundența de verdeață,

Păstrându-ți rostul tău de vestitor,

Răzbit din al omătului covor.

- Îți mulțumesc, plăpândă adiere!

mi-a spus. – Să te întorci cu-o mângâiere!

Pe toți să ne cuprinzi din iarba deasă

Născuții din zăpezi ce azi ni-s casă.

001.461

Ovidiu Oana. “Ghiocelul și vântul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/172527/ghiocelul-si-vantul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.