Poezie
Plâns
1 min lectură·
Mediu
Cum cade din ceruri o ploaie amară
Și-adapă izvorul ce apa-și strecoară-n
Firide, prin munte, mai larg sau mai strâns,
Așa se strecoară sălbaticu-mi plâns
Din mine, prin gene, spre lume, tăcut,
Din stei de durere în suflet născut.
Și trece-n cristale ce lumii cuvântă
Tăcuta-mi durere iar inima zvântă.
Deșerturi sădesc în sărmana făptură,
Pictându-mi obrajii cu-ndemnuri la ură
Târziu, când secat și de tot ofilit
Se-oprește și plânsu-mi din dor zămislit.
.....
Cât timp suferința trăiește-n palate,
Speranța-n bordeie imunde se zbate,
Prin clise-n amestec cu vise furate
Murate-n șuvoiul de lacrimi curate.
001552
0