Poezie

Secret ascuns de mii de ani...

1 min lectură·3 decembrie 2005

Mediu

Era-ntr-o zi. Final de noapte.

M-am dus pe țărm. Pe nemâncate.

(băusem o cafea amară)

Și mă-ntrebam așa-ntr-o doară

De ce mereu se înroșește,

Când vălurile-și risipește?

Ce taină în adâncuri are,

De mii de ani, frumoasa mare?

În zori, din largu-i necuprins,

Un tânăr prinț din ea desprins,

Se ridica spre boltă, roată,

Și o lăsa îmbujorată.

Sub mângâieri de raze blânde,

Roșindu-i necuprinse unde,

Iar ea îi trimitea spre maluri,

Iubiri pe crestele de valuri.

Ascult frumoasa alintare

A apei către dragu-i soare.

Surprind apoi un gând hai-hui,

Ea este-amanta astrului!

În următoarea dimineață,

Albastru-i strălucind pe față,

Mă-ncredințează că-l iubește

Și până-n noapte îl dorește.

Iar, de vre-un nor, Doamne ferește,

Drumul iubitului umbrește,

Pe fața ei îndat`adună,

Uri care-o schimbă în furtună.

Dar cheamă vântu-n ajutor,

Să risipească negrul nor

Și doar atunci se potolește

Când soarele de sus zâmbește.

Apoi, e iarăși liniștită

Și îl așteaptă fericită,

Venind pe-ascuns, și împreună,

Împart culcuș sub clar de lună.

001.254

Ovidiu Oana. “Secret ascuns de mii de ani....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/153891/secret-ascuns-de-mii-de-ani

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.