Poezie
Rugă
Ciclul Arama
1 min lectură·
Mediu
Doamne, unde-ți este traista ?
Cea din care-mparți dreptate ?
Și, când ai de gând, pe mine
Să mă-ntrebi de sănătate ?
Eu sunt cel care cu ruga,
Zilnic mă opresc în prag
La lăcașul ce ți-e casă
Dar un gând mă ține-n prag.
Nu-ți sunt oare, drag eu ție ?
Nu mă rog îndeajuns ?
Altfel, de ce-mi este viața,
Un amarnic râs și plâns ?
Știu că sunt doar o grăunță
Pe un țărm de mare crudă.
Dar, te rog, măcar primește
Ca vre-un sfânt să mă audă !
O să-i spun că toată truda
Nu spre mine-i îndreptată.
Ci că vreau s-adaug ruga
La strădania mea de tată.
Știi, că de-oi porni copiii,
Pe-al lor drum de străduință,
Am să vin de tot la tine
Cu credință de grăunță.
De-atunci, Doamne, nu-mi mai trebui,
Nici dreptate și nici sfat.
Fiindcă-n preajma Ta, în ceruri,
O să am de așteptat.
Pe cel țărm de mare crudă,
Unde eu am implorat,
Alții vor veni la rugă
Cum prudent i-am învățat.
Vor ști poate după semne,
Dacă le vei da dreptate.
Că vor fi și ei, în urmă,
Mici grăunțe așteptate.
***
001.430
0