Acest bazar...

Mi-aduc aminte prin vis. La prima ieșire n-am comentat. Nici n-aveam cum. Dar restul celor din preajmă au dat năvală spre mine, care cu scutece, cu tetine, cu zornărele sau sfaturi. Apoi pornirea s-a transformat în ritual; ba botezul, ba obsedantele aniversări sau cocoloșeala de toamnă pentru grădiniță și școală. Interesant și deosebit părea doar majoratul, care a venit fără eliberarea mercantilă pe care o doream, ba a agravat-o. Nici nu-mi trecuse amăreala dulcilor cadouri adolescentine și bazarul a scos la iveală adevărata față a celor dimprejur. Care cu o ceașcă, cu un fier de călcat, o oală, o strecurătoare sau nelipsitele bibelouri cu care ar fi trebuit să întărească celula de bază a societății (în formare). Apoi, toate acestea trebuiau întreținute, reparate sau chiar înlocuite, pentru ca obiceiul de perpetuă târguire și hapsână agoniseală să nu se piardă. Le am pe toate în jurul meu, unele patinate, altele relativ proaspete și unele nici măcar desfăcute din ambalaje. Privindu-le, era să fiu mândru de mine că am înțeles în al doisprăzecelea ceas ocara acestei zbateri absurde, dar cineva mi-a sugerat: „ce-ar fi să mergem până’n obor; poate găsim să luăm prosoape și batiste că, deh! vine vremea” Chiar așa? m-am întrebat. Pe astea am ajuns să mi le cumpăr singur? Și indignat de răspuns m-am scuturat de vis. Pe noptieră, sub ochelari, trona bilețelul consoartei: „lapte, pâine, șervețele, legume și o duzină de chibrituri, iar finalul expert adăuga „vezi să nu fi uitat ceva!”. Orice ar fi, am răbdare și mă simt împăcat. Știu sigur că „dincolo” inventarul va fi drastic redus și singurele zornărele vor vi, culmea, un ort de aramă și o lumânare stinsă cu care să-mi inventariez amintirile.