ovidiu cristian dinica

nu am timp să caut înțelesul cuvintelor în dicționar abia dacă mă pot auzi în chemarea mării din scoicile pe care cu râvnă le aduni în brațe o dată cu răsăritul. tind asemeni limitei șirurilor

A te naște într-o lume opacă dacă vorbim despre a te naște într-o lume opacă primele imagini sunt contorsionate, în spațiul nedefinit de cuvinte predomină galbenul, chiuveta de fontă lângă

Doamne de mă auzi nu-mi vorbi sunt prea multe voci pe pământ și nu te pot auzi. Sunt voci lacome ce mi te fură clipă de clipă, te rog fii bun și nu te grăbi cu miezul zilei și al

pe terasa centrală doar porumbeii au supraviețuit timpului, casele vechi și-au lăsat rănile în pământ oftând după zilele de glorie precum primadonele unui alt veac mai blând și mai

Întâmplarea dragă inimii mele însă s-a petrecut în locul numit „Fântâna lui Mircea cel Bătrân”, unde sub falnicul stejar, voievodul a băut apă de izvor. Aici am cunoscut-o pe viitoarea mea soție,

Fiecare zi o petrecea cu capul în nori. Nu nori metaforici, ci reali — cei în care își construise o lume interioară rară, inaccesibilă celorlalți. Era atât de concentrat asupra fiecărui rând pe

ea mă iubește ține ascuns în inimă un fluture lângă piept îi cresc petale de nuferi un curcubeu străbate umbra chipului său cu explozie de cuvinte detonate de râsul albastru nu îmbracă

Mița lui Olaru nu a avut copii, locuia retrasă la marginea satului, unde doar râul și pădurea îi erau vecini. În curtea sa mare intrau de toate, și păsări, și câini, și buruieni înalte în spatele

trebuie să fac ordine în cutia cu păpuși în fiecare zi se adaugă secunde noi peste trupul acestora îngropându-le în neaua proaspătă a uitării se scurge nemiloasă uitarea în ochii de

Poezia lui Ovidiu Cristian Dinică aparține prin structură și stil modernismului clasic, riscând o paradigmă care îl delimitează pe poet de cele două extreme, avangarda și post modernismul. Autorul

Pentru Mircea, tânărul venit din Dor Mărunt, defilarea se sfârșise în scuarul orașului, acolo unde mulțimea încă vibra ca un stup tulburat. Uralele îi răsunau în

pe tata l-au dus în sala de operații avea gândurile cu el în ele moartea juca șotronul l-au întins pe pat să-i scoată neliniștea din piept mintea mea se zbătea asemeni unui