ovidiu cristian dinica

Doamne de mă auzi nu-mi vorbi sunt prea multe voci pe pământ și nu te pot auzi. Sunt voci lacome ce mi te fură clipă de clipă, te rog fii bun și nu te grăbi cu miezul zilei și al

pe terasa centrală doar porumbeii au supraviețuit timpului, casele vechi și-au lăsat rănile în pământ oftând după zilele de glorie precum primadonele unui alt veac mai blând și mai

Întâmplarea dragă inimii mele însă s-a petrecut în locul numit „Fântâna lui Mircea cel Bătrân”, unde sub falnicul stejar, voievodul a băut apă de izvor. Aici am cunoscut-o pe viitoarea mea soție,

Fiecare zi o petrecea cu capul în nori. Nu nori metaforici, ci reali — cei în care își construise o lume interioară rară, inaccesibilă celorlalți. Era atât de concentrat asupra fiecărui rând pe

ea mă iubește ține ascuns în inimă un fluture lângă piept îi cresc petale de nuferi un curcubeu străbate umbra chipului său cu explozie de cuvinte detonate de râsul albastru nu îmbracă

Mița lui Olaru nu a avut copii, locuia retrasă la marginea satului, unde doar râul și pădurea îi erau vecini. În curtea sa mare intrau de toate, și păsări, și câini, și buruieni înalte în spatele

trebuie să fac ordine în cutia cu păpuși în fiecare zi se adaugă secunde noi peste trupul acestora îngropându-le în neaua proaspătă a uitării se scurge nemiloasă uitarea în ochii de

Poezia lui Ovidiu Cristian Dinică aparține prin structură și stil modernismului clasic, riscând o paradigmă care îl delimitează pe poet de cele două extreme, avangarda și post modernismul. Autorul

Pentru Mircea, tânărul venit din Dor Mărunt, defilarea se sfârșise în scuarul orașului, acolo unde mulțimea încă vibra ca un stup tulburat. Uralele îi răsunau în

pe tata l-au dus în sala de operații avea gândurile cu el în ele moartea juca șotronul l-au întins pe pat să-i scoată neliniștea din piept mintea mea se zbătea asemeni unui

cu fiecare cuvânt îl las pe doi lângă trei într-o înșiruire logică în care cineva trage de mânecă pe altcineva drumul paralel al dreptelor se prelungește vegheat cu virgule cifră lângă

bem la New York se moare și pasărea fără aripi se așază la masă cu noi are ciocul îmbibat în sângele scurs uimitor peste timpul strivit pe care îl cercetăm

În marginea orașului veșnic fericit porumbul crește falnic din brazdă adâncă. Soarele apune scăldat de opium în bălți de grafit. Mii de gropi sunt pline cu șobolani atacă poștașii

Act unic – dramă în două personaje Personaje: EL – călător temporal, bărbat introspectiv, înstrăinat EA – soția lui, prinsă într-o stare de letargie emoțională și fizică Decor: sufrageria unui

amintirile nu se interzic au gustul cuvintelor înramate în suflet și aripi de toamnă peste frunze și iarbă vin la întâlnirea cu tine cel de astăzi cel de ieri dezbrăcat de

un singur cuvânt rostit în toate felurile pe care le știu și le port cu puterea tuturor literelor pe care le conține unite într-un singur fel va fi punte tărm orizont