Poezie
A te naște într-o lume opacă
1 min lectură·
Mediu
A te naște într-o lume opacă
dacă vorbim despre a te naște într-o lume opacă
primele imagini sunt contorsionate,
în spațiul nedefinit de cuvinte predomină galbenul,
chiuveta de fontă lângă pat,
șifonierul obtuz din care curg clipele altui veac
înghițit de minciună,
mirosuri, gusturi amestecate,
lumina are rolul primordial filtrată prin frică
înguste sunt marginile ce te constrâng tăcerii,
neliniștile devin palpitante,
limitele de mișcare mamei îi sufocă inima,
un tată visător ce crede într-o lume dreaptă
cedează speranța așteptării,
copilăria se petrece între ziduri de bloc,
plaiuri mioritice dezvirginate,
devii adolescent strâmtorat de atribute psihice,
în spațiul de joacă afli ce mult te iubește patria
până la învingerea ta totală.
00707
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 111
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
ovidiu cristian dinica. “A te naște într-o lume opacă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-cristian-dinica/poezie/14186256/a-te-naste-intr-o-lume-opacaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
