ovidiu cristian dinica

bate-mă încet din rostirea ierbii și a pașilor de cuc bate-mă vârtos cu cântec înalt ploaia să ne acopere bate-mă atent la glasul vântului și la zborul păsării bate-mă cu iertarea ploii inima

curând am aflat neodihna ca într-o temniță păzită de înger pășesc pe aleea dintre inimi cu teama morții te știu ridicată în grabă cu rostul însuflețit într-o haină de solzi

pasărea de zi zboară doar pe cerul liber soarele nu topește urmele aripilor sale arde o dată cu ultimul vis

copacul din mine crește odată cu timpul coacerii straturi de lumină îmi schimbă epiderma singurele crengi cu care cuprind cerul sunt brațele tale iubito cu ele îmi străpungi inima îți dau

voievozii au în ochi liniștea dintre două lupte când înalță cetăți cu palmele goale întrețin focul în piepturile lor căptușite cu zale sunt izvoarele

urc din stradă om și pasăre adun sub ceață case și curți în rondul străjuit de vânt sunt legat cu pădurea sub care latră câinii viața pe ziduri cariate de ploaie

aproape că am uitat zborul între două cuvinte sunt visele acestei lumi paralel cu secundele în care tăcerile sunt absorbite frigul sprijină neliniștea lumii copacul din inimă

nu are margini ascuțite cu putera a milioane de suflete descoperă dimineața inima un copil singuratic respiră orizontul cu ochii flămânzi bucuria nașterii un vis din cercul major al

se trage asupra poeților se trage din toate pozițiile cu nori și petale inima lor un imens teritoriu acoperit de teamă îi alungă într-un colț cu somnambule dorințe răscolite de ierni vin

cel din fața mea mi-a cerut să-i citesc fuga în umbră copacilor să-i ating inima cu mâna să-i pun creier pane în colțul mesei pentru combustia stelelor albastre de la tropice

dintre toate tipurile de absențe cunoscute neștiută este cea a plecării din tine pentru dimineți ascunse în umbra anotimpurilor ce urmează să vină fără să ști nimic doar să le cunoști

de pe umăr îngerul mi-a citit inima aflând clipele rupte din soare pe genunchii fierbinți îmi scrie biografia în verdele somnului său

simți, iubito, nebunia stelelor pitice cum se lasă peste amurg în inimi de argint să nu mințim tăcerea începutului colorand cu pricini din herghelia norilor dimineața pe

sângele tău mamă în noapte scrie poeme sunt vise sub așternerea pașilor trudiți trei câini te urmează fideli inimii suntem proaspeți și calzi te iubim în cumpăna zilei cu sărutul împlinit