Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Chiriașii

1 min lectură·
Mediu
din cetate nu au rămas decât zidurile,
pictorii de ocazie scriu lozinci
ca și cum și-ar lua doza de narcotice,
la umbră chiriașii
aleargă după o gură de aer,
înnoadă nevoi de la o lună la alta,
se îneacă cu zeama de varză acrită din butoaie
în care doar șerpii înoată,
canicula le arde bucuria,
învață să deseneze pe pereți frigul de la poli,
prin ochiuri de geam înghețat li se aruncă speranța,
tornadele sunt cuprinse în program,
de la cantine de cartier primesc porții cu fasole
din cazane fierbinți,
pe pereți atârnă legenda
ca un vis colorat ce-i întoarce la drum,
când se sting feștilele se ceartă pe becurile ce se ard frecvent
de parcă ar fi cu toți arvuniți întunericului,
nu văd străzile promise,
timpul se îngroapă de viu.
00859
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
131
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

ovidiu cristian dinica. “Chiriașii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-cristian-dinica/poezie/14157874/chiriasii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.