Poezie
Diana e a nimănui
2 min lectură·
Mediu
urcă în mașină la autostop
pe variantă zăpada încă nu s-a topit e mohorâtă
bate vântul de parcă îl gonește cineva
cerul se arată ca de înmormântare
câteva păsări în zig-zag decupează singura lumină a unui bec pe jumătate spart
vreo cinci pui de căței zac aruncați în șanț de mâna amarului pe care s-a pus tva
inconștiența e la mare căutare
sălbatic taie drumul niște mistreți mai mai să dea peste ei un șofer nebun de senzații pe roți
în mașină e cald șoferul o privește insistent
îl ademenesc sânii ei tari cu sfârcuri ce împung cămașa
o întreabă unde
ea îi explică frust că trebuie să se schimbe
opresc la o benzinărie ea coboară lent
își unduiește șoldurile de frig sau poate pentru atracție
cu geanta de mână cât un troler mic
dispare după uși
timpul cloncăne parcă ar sta pe ouă
individul își agită apetitul într-un pahar de plastic
privește în toate direcțiile ca un radar
se uită la ceasul de mână la ceasul din perete ceva e fals
în toaletă fata se schimbă în haine de metresă
se rujează agale își pune fardul cu încetinitorul își prinde părul în agrafe cu perle
își scoate dealurile din rochie le pudrează
plânge
intru și eu o văd mă scutur ca de un frison
are buzele mult prea roșii parcă le-ar fi mușcat cineva
pudra face contururi stridente printre lacrimi
o privesc exact cum statuia lui Venus
își spală fața
o ia de la capăt
pudră fard rimel
ies cu inima cât o tobă de crăciun
intru în mașina mea dar nu plec aștept
grațioasă și cu tristețea cât o noapte polară pleacă în trombă alături de el
ca într-un serial cu minore
nu vreau să știu ce va urma
2771
2
RC
