Poezie
amurg
1 min lectură·
Mediu
cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud
înalt până la răscrucea dintre soare şi lună
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri ţipete de păsări
aruncam şi
hainele căpătau mici stropi de sânge
el se târa prin ochii noştri răniţi
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare
din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam braţele şi
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil
00273
0