Poezie
acum înșiră mărgele
2 min lectură·
Mediu
mă gândesc mai des
la prietena mea cea cu origami
îmi povestea despre bărbatul din america
foarte inteligent
fiu-său cu el seamănă o ținea pe-a ei
îmi arătase cândva un mail în care
individul îi făcea declarații amoroase
ieșite din comun
circumspectă avea râs de singurătate
suferea după cum mișca degetele pe hârtia specială
tot felul de forme impresionau lacrimogen
și-a înălțat singură viața la rang de
casă mare duplex în toracele constanței câteva mii de metri pătrați
panoramă câteva ierni în stradă utilajele de deszăpezit
nu puteau mișca sălbăticia de liniște
deranjată doar de bâzâitul insectelor electrice
a sădit grădină livadă vie
bună de negoț îi plac banii mai mult ca ochii
din cap e o luptă de familie
care câștigă mai bine
viața gravează caractere în fiecare neam
este aprigă
nu se lasă
n-are somn
s-a făcut tot mai mică în colțul ei de birou
alergică anemică apatică
își face de lucru în scaunul de piele care o înghite
pe dinlăuntru o dor toate în timp ce
lipește obiecte
pentru aniversări onomastici nunți mătănii înșiră pe meșină
cununii flori coliere brățări cercei de toate pentru oricine nu
are ce face cu banii
simte preaplin când se schimbă vremea
coboară din sine ca un barometru
posomorât
e toată din mărgele ca un cancer care își desenează
arborele genealogic
pe sub piele
surâde prefăcut
001.846
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 224
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “acum înșiră mărgele .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14043128/acum-insira-margeleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
