octombrie cafard

ca tăcerea din nămolurile încâlcite în odgoane, scânduri, parapete, trupuri, bucăți de trupuri. senzația de lipire, de năclăială, glisare continuă, instabilitate. plagă peste plagă. aerul mortificat, înțepător până la sufocare. durerea oceanică din pieptul meu. toți acei oameni înghițiți, smulși din inimă, răpiți din toate ale lor, din gânduri, din iubire ca pe singurul lucru la care mai tânjesc. învârtejiți. și expulzați cu tot cu rărunchi. în afara percepției mele. golul prefăcut în mine prin torsionarea și împrăștierea sufletelor, dislocarea de cuvinte, de limbi, de fălci. ca și când fiecare și-a strâns tot ce a mai putut. s-a strâns pe sine. în sine. m-a părăsit definitiv. simt doar gustul sărat al apei care își lovește valurile de buzele mele și delirul spumelor. murmur numele voastre sau poate vântul îmi șlefuiește cuvintele și le fluieră în vreme ce mă zbat în clipa asta de viață intrată ca un os de pește în gât și sângerez mici talazuri. nimic nu mă mai mișcă. totul mă apasă.

tăcerea. cât o spaimă umple lipsa voastră.

tulbure.

(17 oct. 2011)