Poezie
poarta
din suflet
1 min lectură·
Mediu
de ceva vreme se deschide în mine
ca o fâlfâire
doi îngeri se așază pe inimă
ca pe o bancă proaspăt vopsită
și încep să depene
rupând câte-o floare din primăverile mele
gândul își reazemă fruntea când pe-o aripă
când pe cealaltă
sprijinit pe genunchii înțelegerii lor
simt o liniște care se apropie pe vârfuri
mă mângâie pe creștet
mă ciupește lin de obraji
ca atunci când mă furișam
în blândețea ochilor
după un timp își scutură aripile
pe sufletul de lut
suflă ușor a psalm
mi se pare că prind avânt mă înalț
deasupra tuturor lucrurilor de plumb
până și singurătatea-mi este mai ușoară
pe trup rana prezentului
ca o poartă închisă
(27 iulie 2010)
002.056
0