Poezie
când începeam să înțeleg ei nu mai erau
amintiri
1 min lectură·
Mediu
am o teamă de întuneric
tremurau florile în copaci
se pusese dintr-odată o vijelie
toți vecinii erau în porți priveau
vorbeau în șoaptă
eram prea mică nu înțelegeam
treceau tancuri
spuneau că sunt ultimele și înjurau
își făceau cruce
femeile bătrâne păstrau lacrimi în barișe
strigau multe nume
apoi își ștergeau fruntea oftând
cerul cădea peste chipuri cănit ca un ceaun afumat
câinii urlau a presimțiri
duduia pământul sub tălpile alea mari
în urmă puteai semăna porumbul
nu-mi amintesc să mai fi dormit cineva
în noaptea aceea
un soi de bucurie
încerca să anihileze neliniștea din suflete
de-atunci când vântul se-ațâță
copacii se ascund în mine
pierzându-și florile într-o clipită
așa cum și-a pierdut bunica memoria
singurul de care-și mai amintea era bunicul
tanchist
ținea în mâini o poză îngălbenită
bălmăjea nume
(28 iunie 2010)
033.249
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “când începeam să înțeleg ei nu mai erau.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/13945836/cand-incepeam-sa-inteleg-ei-nu-mai-erauComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IBIBIoan Barb✓Tulburătore poezia cu amintirile bunicii. Ultima parte cu anestezia bunicii este reușită. Un semn. Cu plăcerea lecturii, Ioan.
0
OAmulțumesc pentru susținere și pentru cuvinte. mă bucur pentru reacția produsă.
Ottilia Ardeleanu
Ottilia Ardeleanu
0