Poezie
câteodată noaptea plânge în hohote
șiroaie
1 min lectură·
Mediu
toată noaptea au sâsâit
pui de șerpi la geamul meu
balansau un timp pe streșini
își loveau capetele până le săreau ochii
și se rostogoleau pe sticla cenușie
de parcă plângeau ferestrele
zdruncinându-se în hohote
se spărgeau ca niște mărgele
șiraguri întregi
de pervazurile din care păreau că mușcă nervos
apoi cădeau pe creștetul pământului
dispărând prin văgăuni
risipindu-se printre perii de iarbă
răsucindu-se lovindu-se sărind buimaci
se încolăceau pe șoldurile tufelor
se împleteau cu florile se despleteau
aveam senzația că mișună peste mine
că îmi intră în ochi gură nări și mă sufoc
apăsător aerul se lipea de mine nădușeam
iar sunetul acela
cascadă
îmi curgea pe trup
părul meu era un mănunchi de șerpi
care șiroiau pe gât pe umeri pe sâni
tot mai mulți mai repezi
noaptea își înfigea tridentul incandescent
în mine
ca-ntr-un nor
(22 iunie 2010)
023388
0
\"noaptea își înfingea tridentul incandescent
în mine ca într-un nor.\"
Un final reușit. Un poem carte mi-a plăcut. Cu prietenie, Ioan.