Iar se așterne covorul de stele
Cu mici sclipiri de diamant
Și luna se arată printre ele
Vestindu-ne că s-a înnoptat.
Mă uit la ea, la fața ei rotundă
La chipul ei cel sclipitor
Și o asemăn
Când umbre cad în noaptea neagră
Fantasme străvezii purtând.
Surâsul meu încet se-neaca.
În lacrimi ce le văd curgând.
Suav fior purtat de vânt,
Sute de vise trec in grabă.
Privesc la cer ,le
Și iarăși pași ce trec in gol
Și ne duc mai departe
În mintea mea, în urma lor,
Rămân doar visuri deșarte.
Vise în vid, ce licăresc,
Și caută-o speranță,
Cuvinte, fraze ce lipsesc,
Și
Și dacă pleci sau dacă vii
Sau dacă treci agale
În preajma ta mereu voi fi
Urmând cărării tale.
Și dacă plângi sau dacă râzi
Sau de îți e tot una,
Surâsul tău în veci va fi
Cu mine
Doar tu iubire îmi aduci
Pe lângă suferinți și lacrimi
Un sentiment plăcut
Ce-l voi purta în veacuri.
Doar tu iubire ceri în schimb
Un suflet pur, curat
Și-așa vei ști necontenit
Că eu nu
Stăpână în abisul negru
Tu strălucești spre depărtări,
Tu însăți luminezi infernul
Ce-acoperă în noapte zări.
Făclie ce de mii de veacuri
Călăuzești sufletul trist
Te regăsesc în zeci de
Pustiu atât de negru
E-ntins, nemărginit,
Doar soarele și luna
Și aștrii îl aprind.
E-un drum spre nemurire,
Dar fără de sfârșit,
Căci orișicât ar ține,
Eu capăt n-am găsit.
E-atâta de
Mi-e iarăși frig când mă gândesc la tine,
Căci te-ai îndepărtat atât de mult de mine
Și nu mă mai ajunge deloc căldura ta,
Căci tu m-ai exilat în minte undeva.
Însă aud sau mi se pare,
Încet
Am lacrimi în ochi și sufletul mi-e greu
Și suferința iar spre mine aleargă
Pășesc pe drumul ce tot eu
L-am construit când inima mi-e moartă.
Pășesc așa spre depărtări
Zăresc în jur
De ce când noaptea neagră se lasă peste mine
Eu iar privesc la stele și mă gândesc la tine.
De ce eu văd în lună doar chipul tău cel sfânt,
Iar stelele-ți sunt ochii, după care plâng.
De ce
De aș putea întoarce timpul înapoi
Să fim din nou iar amândoi
Ar plânge cerul doar cu stele,
Iar roua florilor s-ar transforma în perle.
De aș putea să iau în noapte doar cu o privire,
Luna
Prin fum și ceață
Doar mici sclipiri se mai zăresc,
Chiar și prin gânduri
Fantasme albe poposesc,
Lumini ce se transformă-n umbre
Atât de-ntunecate și de sumbre,
Contur de corpuri ce își pierd
Picură-ncet în oglindă
Conturul în unde purtând,
Miraju-n suspine deriva,
Și noaptea cea neagră căzând.
Picură-ncet în oglindă
Razele lunii oprind,
Aura ei se preschimba,
Totul in jur