Oprea Raluca

Iar se așterne covorul de stele Cu mici sclipiri de diamant Și luna se arată printre ele Vestindu-ne că s-a înnoptat. Mă uit la ea, la fața ei rotundă La chipul ei cel sclipitor Și o asemăn

Când umbre cad în noaptea neagră Fantasme străvezii purtând. Surâsul meu încet se-neaca. În lacrimi ce le văd curgând. Suav fior purtat de vânt, Sute de vise trec in grabă. Privesc la cer ,le

Și iarăși pași ce trec in gol Și ne duc mai departe În mintea mea, în urma lor, Rămân doar visuri deșarte. Vise în vid, ce licăresc, Și caută-o speranță, Cuvinte, fraze ce lipsesc, Și

Și dacă pleci sau dacă vii Sau dacă treci agale În preajma ta mereu voi fi Urmând cărării tale. Și dacă plângi sau dacă râzi Sau de îți e tot una, Surâsul tău în veci va fi Cu mine

Doar tu iubire îmi aduci Pe lângă suferinți și lacrimi Un sentiment plăcut Ce-l voi purta în veacuri. Doar tu iubire ceri în schimb Un suflet pur, curat Și-așa vei ști necontenit Că eu nu

Stăpână în abisul negru Tu strălucești spre depărtări, Tu însăți luminezi infernul Ce-acoperă în noapte zări. Făclie ce de mii de veacuri Călăuzești sufletul trist Te regăsesc în zeci de

Pustiu atât de negru E-ntins, nemărginit, Doar soarele și luna Și aștrii îl aprind. E-un drum spre nemurire, Dar fără de sfârșit, Căci orișicât ar ține, Eu capăt n-am găsit. E-atâta de

Mi-e iarăși frig când mă gândesc la tine, Căci te-ai îndepărtat atât de mult de mine Și nu mă mai ajunge deloc căldura ta, Căci tu m-ai exilat în minte undeva. Însă aud sau mi se pare, Încet

Am lacrimi în ochi și sufletul mi-e greu Și suferința iar spre mine aleargă Pășesc pe drumul ce tot eu L-am construit când inima mi-e moartă. Pășesc așa spre depărtări Zăresc în jur

De ce când noaptea neagră se lasă peste mine Eu iar privesc la stele și mă gândesc la tine. De ce eu văd în lună doar chipul tău cel sfânt, Iar stelele-ți sunt ochii, după care plâng. De ce

De aș putea întoarce timpul înapoi Să fim din nou iar amândoi Ar plânge cerul doar cu stele, Iar roua florilor s-ar transforma în perle. De aș putea să iau în noapte doar cu o privire, Luna

Prin fum și ceață Doar mici sclipiri se mai zăresc, Chiar și prin gânduri Fantasme albe poposesc, Lumini ce se transformă-n umbre Atât de-ntunecate și de sumbre, Contur de corpuri ce își pierd