Oancea Sorin

Cititul naște imagine în Mintea mea. Privirea trăiește imaginea Afară din mine. Nu mai știu ce e artistic?! Poezia sau Filmul. Poezia sau filmul. Poezia sau Filmul. Poezia Sau

Cub lângă cub - orizontul - sunt în eșarfa ta minecraft și îmi dăltuiesc ca un orbete trufia de amorez albit de atât de ninsa așteptare a zorilor, a ieșirii, a atingerii Eșarfa mă plimbă

Pata îmi stă de jur-împrejur zid de indiferență sunt o furnică în piatră Pata se întinde în jucării zid de sinceritate sunt iar prunc în fașe Pata iese din familia mea prin zidul

Nu mai avem speranță, suntem trufași, inculți... La noi umblă agramații cu șpaga în bancă și se rotunjesc... La noi se moare, cu zile, chiar și atunci când lumea îți dă șanse... La noi ard

fără ideal, lipsit de frumusețe, indiferent împerechiați-mi antitetic ființa cu părerea doar veți reuși o nouă bălmăjeală academică doar doar am vrut să spun dar nu răsună bine identitatea

În galop. Un punct, drept origine. Maimuța stoarce ceasul crezând că, e o banană stricată. Foamea urlă; umblă prin cușcă cu lesa. E frig între bare, aici orele n-au rost, n-au limita din ceas;

Ești o daltă perfectă, iubito, cerul se trage perdea peste fereastra ta; suspendați: lucrătorii de la drumuri și poduri; pescărușii în cor de slavă, în chip de îngeri, turturelele din

Dacă ar fi să te uiți spre cer ai căuta Soarele, un ghiocel; ai căuta absolutul, o vrabie; ai căuta infinitul, o căprioară; ai căuta pușca?(te-ai mai gîndi?) La ceas te-ai uita la orar să

Marți sau luni, într-o zi, se face chetă la noi în pub, pintul de bere rece, pintul de limonadă, și pintul de cafea, apoi se deplânge starea papirusurilor, a scrisorilor, cărților, ziarelor,

Sunt o linie indecisă, pentru mine e drept, pentru poet e strâmb... Pentru cine? dacă liniile sunt limitele, eu nu sunt... dace liniile sunt înșiruiri, eu nu sunt ore dacă sunt

sunt un nefericit într-o silabă așteptând motivul light din fumurile mele prin furnalul pe care-l numesc persoana mea curge vodka zării voastre arde totul și îl sterilizează până la ultimul

peste aripile fluturelui - un fulg scădea lent lupa mărind ochiul roșu ca roua - lacrima de dimineață lumina

Prin noi înflorea melancolia, crizantemele de toamnă a lumii. Acele ceasului la douăsprezece și jumătate sau șase fix... Coloana infinitului ne privea fără chip, poate un naos vertical? O mare

Umbra-mi zace pe asfalt, în hamacul trecătorilor pe stradă. Cerșesc un pat cald. Din mine iese dorința lor ca o duhoare. Un zeu gol fără puteri divine și tunete. Þipar pe uscat jelind viața

Pe insula asta uitată, uităm de noaptea din România în care ne-am cunoscut. Vezi cum trec peștii prin apa caldă în amiază? Mă vezi dizolvat în lumina udă din apa asta? Ți-e dor de uimirea mea? Am

ea este o girafă care se uită peste mititica de ea are și capul mare nimeni nu poate înțelege ca ea orele pentru că în ceasul ei a curs nisip și fiecare limbă indică o altă curgere decât

în dimineața asta într-un mall din România un englez pierdut căuta ieșirea în zorii aceștia un ins bizar în costumație lipsită de bună purtare căuta aprig să găsească drumul spre ușa

Voi numără fiecare fulg din aripă cu visul din el ca o catapultă filosofică medievală șterge-voi pantofii de praf căuta-voi geana dimineții din întunericul vorbăriei similar cu viața albit rece

Am un text turban-valah capac/pac-pac! poc-poc?; mă doare, mă animă, mă ia de inimă un text - poveste cu eroi căzuți/învinși, din doi... în doi - în noi strigoi, chiar mai răi, în text

Sorbeau lent din licoarea cu parfum de toamnă, în liniștea amezii tolăniți pe canapelele din cafeneaua metareală. Un "five'o'clock" cu straie de domni, deși fiecare dintre ei ar fi gustat câte

Mare scofală? O lumină peste noi care ne doare pe retină... Mare scofală? Se termină și vorbăria, pardon, verbigerația mulțimii de neofiți incomplet diferențiați. Din durerea nopții străbat

Azi nu Azi nu Azi nu ambele pisici plâng de foame în acest pat ros de citit ambii câini rod în sec cu bale literele până la os Azi nu Azi nu Azi nu piatra din mine este