Oancea Sorin

doi pe un loc se referă la un bilet la teatru, cinema, cum se înțelege
din strofa a doua. Aș folosi semnul întrebării în titlu și primul vers

doi pe un loc?/ cum să trăiești singur? ... destin/ se termină spectacolul/ ...cealaltă jumătate/ în buzunarul de la piept.

Apoi destinul se prezintă de aici drept ființă - e altcineva cu un bilet pe același loc - empiric cel puțin.

Spectacolul e viața?

Mie îmi place textul, mi se pare firesc, oarecum comun -aici ar fi slăbiciunea în percepție. Inspirație și spor!

E un poem care se povestește de la sine, oarecum stereotipuri despre vamă.
Evocă o idilă ad-hoc. Subscriu farmecului feminin prezentat elegant și credibil.

- Ne ținem în brațe/ Aruncăm cu un cuțit într-o cabană de pe plajă/ Eu câștig/ El îmi dăruiește cuțitul.
Partea asta din poem mi se pare problematică, pericolul ambivalent al imaginii.
E o dezgolire periculoasă, dacă putem spune așa.
Eu aș rezuma poetizarea de aici cu sintagma - o dorire în abis. Felul în care
feminitatea eului liric învelește aprinderea, mirarea, plăcerea pe care le găsește la partener înfrumusețează efemeritatea subînțeleasă.

Mulțumesc dnă. Ardeleanu, e un semn important pentru mine. Mie greu să exprim relevanța acestei stele. Plecăciune.
Dle. Chiripuci- e o temă pe care n-o pot evita, dar rog să nu o plasăm în context cotidian sau la nivel lumesc.
Dle. Stănică - e cornete, evident, doar că pronunția asta mă plasează în copilărie, era mai mult o problemă de dicție. O să schimb. Mulțumesc.

Am deja o lacrimă, dle Stânicâ, ne apropiem de text.
Rar am citit ceva atât de unu la unu.
Mulțumesc! Recunosc că am citit texte excelente la dumneavoastră.
Inspirație! Să scriem și despre lucruri vesele. Vă rămân umil.

dle Ancuța - măcar ați ascultat redux,
dle Geana - mi-ați creionat grosolănia, mulțumesc pentru Laurie Anderson, Lulu e ceva ce nu trebuie pomenit, mare deziluzie din ce putea să fie.
dle Cristian - e despre absurd, nu sunt laconic sau aluziv. Exprimarea așa s-a așezat, e cu, și, despre război. Nu despre conflictele actuale, nici de la nord, nici de la sud, de noi.
Negenerația trage - este expresia luptei pentru civilizație de la începuturi în prezent. Nu poate suna tot-generație, nici non-generație, e în ne accentul prin care pot să aproximez starea.
Recunosc grosolănia expresiei, dar asta nu e totul, poezia începe totdeauna la finalul textului.
Nichita are prea puțin rost aici, necuvintele sunt sigur importante, și au permis asta, dar se mai pomenește un alt element util, inspirația...
Citind și recitind textul ăsta azi, în diferite stări, am înțeles că e important să vorbim coerent pentru a rămâne negenerație.
Imaginea care m-a iscat a fost celebra libertate de a trage cu pușca.
Nepușca e cel mai dificl cuvânt de aici, negenrația trage cu nepușca și ies poieți din schije. Poate se prinde cineva de asta.
În rest aveți destule poezii cu adevărat de comentat pe site. Se scrie bine și se scrie cu rost pe siteul ăsta. Să aveți inspirație, eu sigur nu am avut.

Ne de aici e stare, nu negare, știu că nu transmite dar textualizarea chiar și așa cum a fost descrisă are rost.

Recunosc că sunt prea multe ne-uri care citite la nivel de simplă negare nu au sens.
Schițez sensul.
Negenerație, nepușcă, neuman, neiarbă și nepământ sunt acel id al lumii pe care o știm, ele nu pot fi obsevate dar sunt existențe, putem spune infrareal(?).
Sunt două stări.
1. primele 2 versuri. geneza generică a poeților care se dedică artei lirice.
2. în contrast ultimele 3 versuri, starea umbrei, numită vag vulg, care e condamnată, nu știm prin ce mecanism, la obscur, ignoranță, depărtarea de cei din prima stare.

Sunt curios ce sau ce nu a transmis textul?

Mulțumesc!
Bucuria mea este că am favorizat emoții și amintiri senine.

primul vers: " purta din haos moartea rădăcină/
corolă steaua se înfățișează"

nu scriu în metrică de sonet. aș păstra al doilea catren, terțetele sunt mediocre mai ales versul de final.

tematic eul depresiv ce caută să-și afle destinul, relația cu subiectul se dezvoltă în mișcarea strofelor, prima cadru a doua ruga a treia materializarea rugii ultima îndeplinirea rugii.
Eul este stereotip
Schematic e uj text bun, ca reprezentare mai ai de pătruns vocabularul temei. Încearcă să ieși din gerunziu.

Spre styx să mă plimb pe faleză nu merg
Spre șemineu nu mă duc să-mi scutur aripile
de rumegușul pe care am stat dincolo
Spre ce alt cer pot să-mi înalț zborul acum?a


Rumegușul de acasă/ întâlnire/ alt cer sună a părăsire, nu-mi place

Îmi plac exercițiile și ludicul e motorul liricii la care mă raportez. Ba chiar îmi provoacă respectul această atenție la amănunt atât timp cât nu e audit literar.
Acasă e bun
Caut ceva expresiv. Deschis la sugestii doar să păstreze cele două repere românia ca loc al sufletului și lumea drept realitate a sufletului.

românia o să devină lume, practic asta înseamnă.
Mulțumesc pentru recomandare editorilor.

Mulțumesc. Recunosc stângăcia involuntară dar presupun că românii locuiesc în românia și nu scriu pentru alți cititori. Rumegușul pe care am stat în România și mi s-a prins de aripi nu vreau să-l scutur deci chiar și în contextul liric îl păstrez în zborul meu.
Refac reperul ăsta.

Pentru o cafea de dimineață și un bibliofil care a devenit apatic de la atâtea enunțuri redundante, parcurgerea textualizării din aceste comentarii e comoara sincerități. Demistificarea rolului și a metodei scriitorilor pe drumul spre glorie.
În definitiv o piatră în cariera unor persoane cu niveluri peste medie de lirism, la exprimarea căruia sunt(se) chinuți(esc). Izbânda acestei luări de poziție e una singură, claustrarea expresivității unui autor în detrimentul autocenzurii. Fără a face referințe la mai marii misterului liric, la care tindem fără de deosebire, de la care avem definite canoane și metode, la rândul lor apărute din curaj, atitudine, acrivie, speța de față e un moment de reflecție pentru capacitatea noastră de a ne exprima impulsivitatea chiar si îmbrăcată în pertinență, pricepere.
Aplaud luarea de poziție ca drept fundamental la exprimare din partea ambelor părți și îmi place. Problemele administrative însă provoacă profund dezgust tocmai pentru că este vorba despre libertatea de exprimare.

- Misterul un castel în mine are -
ăsta e versul care le lipsește multora,
textual e cursiv, atipic pentru stilul ecletic binecunoscut, de aici și expresivitatea. Nu îmi place hinera care bea lacrimi, oricum lirism cap coadă. Și eu mulțumesc, ai pus punctul pe neputința creatoare...

Imaginea respectivă a apărut din observarea aruncării farfuriei spre a fi ochită, adică discobolul își întrece starea de executant. Strofa începe cu eul liric înfometat de dragoste astfel s-a materializat discobolul, din trăgător la țintă în farfurii pentru antrenament, în om care-și caută liniștea.

continentul, spațiul din care face parte românia...

puteți dezvolta observația/comentariul - nu înțeleg la ce vă referiți?

Vă mulțumesc domnule Vișan.

Să scăpăm atunci. E un plan bun. Succes, mulțumesc de apreciere