Oancea Sorin

Salutări de la salcia plângătoare, undele lacului sunt în ritm cu muzica țânțarilor enigmatici. Salutări de la pomul cunoașterii, frunzele se zbat ritmic printre ramurile încovoiate de

Visele silabisite în haosul imensității (pleoapele peste ochii descreierați ai lumii / o facultate a vorbirii în van despre necunoscuți) în negenerația asta de neființe bipede care elogiază

M-am întrebat cum s-ar scrie dicteul automat al liniștii urmat de cel al nepăsării. Fără text de balast sau baroc lingual nevrotic. Fără steluțe nesincere pe ceruri lipsite de nord. Fără semne

Neputință învelită în varză acră suspine îngălate de bărbați vitroși măști cristalizate pe flăcări citești și rupi rupi și unești unești și suspini Neputință învelită în foi de viță acid

Imense frunze roș-ruginii apăreau pe cerul senin. Grele ca durerea de a fi român, câteodată. Din înalt profesorul ne zărea schijele argintii precum pulberi de aramă Simplitatea ființei ce mă

mi-aduc aminte cum era materialul mototolit plin de unsoare încleiala peste care ștergeam tandrețea îngrijitoarei cu mătura șmotruirea dușumelei de dragul pașilor reginei(ce

Să căutam poezia de dinți - nu de cuvinte uitate prin mulțimi de uitați printre umbre - prin carii ce se rup dureroase, retoric să intrăm în lumina de boli din clarul zării. Să pierdem limbile

Un corn încleiat în puf galben de zbor îmi amintește de tărâmul vesel prin abur de gheață ninsă la ziduriile însingurări Suspinul unghiilor ciocnește filamentele acestui zid sonor

Uite zidul crăpat care mă ține întârziat în iadul dimineții, și care sper să se rupă. Doar metanoia mă mai poate curăța de molozul din tavan. Dumnezeu mi-a dat inimă, am implantat cârpe de

nimeni nu ți-a spus să te trezești în țara asta în orașul ăsta roz și a l b C a v a r u l ai făcut asta când ți s-a tocit perna norilor de ploaie din lumea cealaltă asemeni

Nu am liniște până nu mă lipesc în mine că de e lut, lut să fie! că dacă e de os, de os să fie! că de carne este! putrezind este! Nu am atenție până nu mă trezesc în mine Nu pot să cer aer de la

Prin cameră se plimbă umbre pe pereții infiniți Orice asemănare cu realitatea îți dă fiori dislexici Cuvinte tocite din zborul circular de bumerang Ideea se repetă cu precizie pare-se

Valuri înghețate cu văi de calcar, galop de cai albi, sălbatici, cu ochii albaștri, și nechezatul adânc, mulți scriitori ar fi vrut să-mi imaginez prin Parnas. Poetul Pindului pe nicăieri nu

totalitatea zâmbetelor ca undele, cutremur vorbind glasul scoarței, fierbea adânc în pietre uscate erau fum și jale apăsătoare printre certuri toate lichidele... o lacrimă de foc pîlpîia

dansam în iubire ca păsărea paradisului aveam corpul lungit și greu de urnit colorați parcă pentru mardi gras pregătindu-ne pentru zilele de efort în lupta de a ne scoate imaginarul din grădină

orbi în sala oglinzilor, corbii de aur, păsări de aur negru, sublim urcă cu noaptea în cap, cu somnul omenirii milenare, nevăzând, ne- știind... pe nicăieri, se găsește câte un

Există o tăcere-poezie ascunsă în silabisiri incoerente destupate de criterii... Astfel de dureri, albite în cerneală, sunt furtunile care se vor auzi... Către zilele acelea, puține

la început spun ce spui &tu; știm că uităm, doar astfel am știut ce umbre false ne-au smuls mintea din pieptul cărților... la început spui ce ți se spune &ție, ademenitor, prea ademenitor

Dimineața coborau ca laptele iar eu mă minunam solilocvând: "ce impostor oi fi să nu-mi placă?". Sfărâmat de sinestezie, acest ochi-ureche al plăcerii, mă lăsa halucinând euforic, de parcă

Ți-ai alege un nufăr pe un lac calm în loc de o stea pe cerul senin? Ar fi precum regele ar lua calul. Târgoveții s-ar răscula, geloși pe gambitul lichid. Ce ai pune în sticluța

. zbor prin orașe de fier închis în becuri (cuști de luminăînîntuneric) om cu fața de cer (viu ca fantomele în cimitir) citind lirică bacoviană luntrea lui Noe în picaj abia așteaptă

E un urcior de ură din care beau gândirea lumii o combinație de dureri în genunchii discobolului E un urcior de ură din care sorb dragostea o combinație de dureri în coatele împetrite E

Aur topit în negura toamnei peste alei în putrefacție. Viața colcăie între diferite umbriri. E junglă între frunze de la un capăt la altul. Roți. Faruri. Mohorât fum, negru de fum, din

Ai văzut cum toate acestea s-au năruit într-o mică neputință. Statul între barele zărilor fără de vină, fără de scop, sublimul, speranța. A te ridica spre înaltul cerului, fără a avea alt