Oancea Sorin

Canarii nu plâng pentru libertate, lor zăbrelele le vin cochet, zborul le e sigur în volieră. Nu cântă doine în bărăganul dintre dealurile feleacului. Sau eu nu mai vreau să-i țin în cușca

Am să caut o farmacie să le dau durerea din inimă pe o pastilă umoristică, tragico-comică. Lor le sunt destinat deși am negat rostul chiar atunci când vedeam bunica cum coace cocoace pe plită. Lor le

Spirala se înnoda graniță de abis, la zenit. Creștea, în glodul țintirimului, printre năluci de tuburi înnodate în neputincioșii care privesc somnoroși cerul, iarba din tavan, Luna cu miros

domnule poet-secol, cunoașterea dumneavoastră nu poate să-mi cumpere un palat în care să depozitez atâtea note. Cât despre versurile alambicate, dintre noi, dintre tine și mare, dintre mine și

Profesorul de istorie își chemă caleașca cu pegași la balcon. Din negura unor ruine, sau așa apăreau, urca alaiul divin. De sus, din nori, un vuiet anost se tot amplifica. Din ochii lui ca prin

Noi, alibiuri coborâte din Arcă, rămășițe dogmatice, eoni ascetici cu praf în ochi... Noi, remușcările și visele și dezamăgirile, umbre pământului chiar și noaptea în întunericul satelor fără

Era o pajiște, o taină pe unde am trecut prin noroi. Erau scaune lângă paturi de fier, saltele... prin amintiri, prin noi. Erau chei, brelocuri, lacăte rupte. Erau rulote, caroserii,

Nu știu dacă ați admirat vreodată catarge. Nu știu dacă ați văzut cum se ruginesc vase de plumb. Nu știu câte imagini nu simțim împreună... Putem să ne căutăm de texte în pre-texte. Putem să

te scotoceai, prin buzunarele rupte în lumea aia zdrențuită, de bastistă. O batistă ponosită pentru a-mi șterge ochii. Te mirai de moftul de a renunța la sala de teatru pentru a vorbi

oriunde mintea joacă feste, multe jocuri de cuvinte se ascund sub luciul zării. Tu acum vezi o navă Poate fi orice și-un pom Cuprinzându-te de slavă În deșertul tău de om... Nu părerea

Salutări de la salcia plângătoare, undele lacului sunt în ritm cu muzica țânțarilor enigmatici. Salutări de la pomul cunoașterii, frunzele se zbat ritmic printre ramurile încovoiate de

Visele silabisite în haosul imensității (pleoapele peste ochii descreierați ai lumii / o facultate a vorbirii în van despre necunoscuți) în negenerația asta de neființe bipede care elogiază

M-am întrebat cum s-ar scrie dicteul automat al liniștii urmat de cel al nepăsării. Fără text de balast sau baroc lingual nevrotic. Fără steluțe nesincere pe ceruri lipsite de nord. Fără semne

Neputință învelită în varză acră suspine îngălate de bărbați vitroși măști cristalizate pe flăcări citești și rupi rupi și unești unești și suspini Neputință învelită în foi de viță acid

Imense frunze roș-ruginii apăreau pe cerul senin. Grele ca durerea de a fi român, câteodată. Din înalt profesorul ne zărea schijele argintii precum pulberi de aramă Simplitatea ființei ce mă

mi-aduc aminte cum era materialul mototolit plin de unsoare încleiala peste care ștergeam tandrețea îngrijitoarei cu mătura șmotruirea dușumelei de dragul pașilor reginei(ce

Să căutam poezia de dinți - nu de cuvinte uitate prin mulțimi de uitați printre umbre - prin carii ce se rup dureroase, retoric să intrăm în lumina de boli din clarul zării. Să pierdem limbile

Un corn încleiat în puf galben de zbor îmi amintește de tărâmul vesel prin abur de gheață ninsă la ziduriile însingurări Suspinul unghiilor ciocnește filamentele acestui zid sonor

Uite zidul crăpat care mă ține întârziat în iadul dimineții, și care sper să se rupă. Doar metanoia mă mai poate curăța de molozul din tavan. Dumnezeu mi-a dat inimă, am implantat cârpe de

nimeni nu ți-a spus să te trezești în țara asta în orașul ăsta roz și a l b C a v a r u l ai făcut asta când ți s-a tocit perna norilor de ploaie din lumea cealaltă asemeni

Nu am liniște până nu mă lipesc în mine că de e lut, lut să fie! că dacă e de os, de os să fie! că de carne este! putrezind este! Nu am atenție până nu mă trezesc în mine Nu pot să cer aer de la

Prin cameră se plimbă umbre pe pereții infiniți Orice asemănare cu realitatea îți dă fiori dislexici Cuvinte tocite din zborul circular de bumerang Ideea se repetă cu precizie pare-se

Valuri înghețate cu văi de calcar, galop de cai albi, sălbatici, cu ochii albaștri, și nechezatul adânc, mulți scriitori ar fi vrut să-mi imaginez prin Parnas. Poetul Pindului pe nicăieri nu